Sport

Echipele din Serie A au datorii de 2,5 miliarde de euro

• Bookmarks: 3


Cluburile din Serie A au acumulat datorii de 2,5 miliarde euro, care le fragilizează şi mai mult în contextul crizei creată de pandemia de coronavirus care a blocat toate competiţiile sportive din lume, relatează Gazzetta dello Sport.

Ca în fiecare an, sursa citată publică un bilanţ contabil al celor 20 de cluburi din Serie A, pentru sezonul 2018/2019, conform căruia 14 dintre ele sunt în deficit. AC Milan acuză cele mai mari pierderi (146 milioane euro), reprezentând mai mult de jumătate din cele acumulate de restul cluburilor (292 milioane euro).

Creşterea masei salariale, de la 1,482 miliarde la 1,756 miliarde euro într-un singur an, reprezintă cea mai mare parte a datoriilor.

Serie A cheltuie mai mult decât încasează şi datoria totală a crescut la 2,482 miliarde euro, comparativ cu 2,161 miliarde în anul anterior, dintre care 1,5 miliarde reprezintă creanţe către bănci.

Daunele economice create de suspendarea forţată a campionatului de fotbal din cauza pandemiei de coronavirus vor împovăra şi mai mult cluburile, care au contactat deja Comitetul olimpic şi ministerul italian al sporturilor pentru găsirea de soluţii.

3 recommended
comments icon0 comments
0 notes
47 views
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *