Uncategorized

Drama care a adus-o pe Paige VanZant în pragul sinuciderii

• Bookmarks: 2


Pe numele de scenă Paige VanZant, luptătoarea Paige Michelle Vandeford le-a dezvăluit fanilor că a trăit o dramă care a adus-o în punctul sinuciderii.

Deşi a reuşit să cunoască culmile succesului până la 26 de ani, luptătoarea UFC Paige VanZant a recunoscut că a fost victima unui viol în grup, la doar 14 ani.

Sportiva a susţinut că a fost abuzată verbal de ceilalţi colegi în liceu, pentru pasiunea sa în privinţa artelor. Despre cea mai mare dramă a vieţii a avut curajul să vorbească abia în 2018, în autobiografia sa, „Rise: Surviving the Fight of My Life”.

Paige VanZant a revenit asupra violului şi a dat câteva detalii înfiorătoare: „M-au împins din stânga în dreapta, mi-au schimbat poziţia corpului. Nu m-am putut împotrivi, membrele îmi erau împietrite, în creier simţeam ca o ceaţă groasă. Eram trează şi conştientă de ce se întâmplă, dar pe interior eram moartă. Nu puteam face nimic pentru a opri ce mi se întâmpla. Nu am mai avut voce şi singura posibilitate a fost de a mă supune şi de a mă ruga să se termine mai repede”, a susţinut luptătoarea.

Aceasta a mărturisit că a fost în pragul sinuciderii. „Am vrut să mă sinucid, nu vedeam altă cale de scăpare. Nici măcar nu aveam cui să-i spun”, a mai povestit Paige.

Cu toate acestea, la 15 ani s-a mutat în Nevada şi a început antrenamentele de MMA, iar în 2013 a fost printre cele 11 femei care au semnat cu UFC.

Luptătoarea e faimoasă şi pentru apariţiile din show-urile „Dancing with the Stars” şi „Chopped”, câştigând chiar concursul culinar.

În acest moment, Paige absentează din ring de mai bine de un an, din cauza unei serii de accidentări pe care le-a suferit la brațul drept. Ultimul ei meci a avut loc în ianuarie 2019, atunci când a învins-o pe Rachael Ostrovich.

2 recommended
comments icon0 comments
0 notes
13 views
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *