Lifestyle

Apartamentul lui Freud din Viena, redeschis publicului fără elemente de mobilier


Apartamentul lui Sigmund Freud din Viena s-a deschis publicului vizitator sâmbătă – deși este lipsite de orice mobilier, deoarece fondatorul psihanalizei a luat totul cu el când a fugit la Londra în timpul celui de-al doilea război mondial.

„Avem de-a face cu o expoziție care arată că nu mai este nimic aici”, a declarat jurnaliștilor arhitectul Herman Czech săptămâna aceasta înainte de redeschiderea Muzeului Sigmund Freud după 18 luni de renovări.
„Readucerea celebrei canapel de la Londra ar fi fost o falsificare a istoriei”, a adăugat Czech, referindu-se la faimosul obiect de mobilier pe care Freud și-a diagnosticat pacienții.
Așadar, încăperile – ce alcătuiesc un spațiul expozițional de 550 de metri pătrați dintr-o clădire burgheză din cartierul al nouălea din Viena – conțin doar câteva obiecte personale.
Printre acestea se numără cărțile lui Freud, ghiozdanul tăbăcit, cutia sa de jocuri de șah și tarot în lemn de culoare deschisă.
Celebrul doctor, teoretician, colecționar de artă, editor și scriitor vienez a locuit în Berggasse 19 între anii 1891 și 1938, în casa situată la primul etaj și învecinată cabinetului său.
Doar sala de așteptare, care a putut fi deja vizitată anterior, încă mai are mobilierul original.
Când a plecat în exil la Londra în 1938, amenințat de naziști pentru că era evreu, Freud a luat cea mai mare parte a celorlalte piese de mobilier – absența acestora în expoziție reflectând „pierderea culturii și a umanității” din Austria anexată de Hitler, conform organizatorilor.
Muzeul s-a deschis pentru prima dată în 1971 cu binecuvântarea fiicei celei mai mici a lui Freud, Anna, și a primit aproape 110.000 de vizitatori – 90 la sută din străinătate – până în 2018, înainte de se închide pentru lucrări de renovare. Redeschiderea planificată inițial pentru începutul acestui an a fost întârziată din cauza pandemiei de coronavirus.

comments icon0 comments
0 notes
14 views
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *