Sport

Accident grav în Raliul Iașiului pentru echipajul Simone Tempestini / Sergiu Itu

• Bookmarks: 4


”Din păcate așa s-au terminat lucrurile pentru noi aici. Cel mai mare accident din cariera mea, dar SUNTEM OK, asta contează”, scrie astăzi, pagina sa de Facebook, Sergiu Itu, după episodul care s-a soldat cu distrugerea masinii de competiție.

Federaţia Română de Automobilism Sportiv a anunţat că a demarat o anchetă legată de accidentul echipajului Simone Tempestini/Sergiu Itu, sâmbătă, la Raliul Iaşului.

”Cu ocazia desfăşurării Raliului Iaşului, în timp ce se afla la conducerea cursei, echipajul Simone Tempestini/Sergiu Itu a ieşit în decor la o viteză mare, maşina de concurs fiind avariată grav. Cei doi sportivi nu au niciun fel de leziuni vizibile constatate de serviciul de ambulanţă care a oferit primul ajutor. În zilele următoare cei doi vor fi supuşi unor verificări mai amănunţite.
Federaţia a demarat o anchetă asupra modului în care s-a desfăşurat incidentul şi a modului în care s-a intervenit la faţa locului”, se arată în comunicatul postat pe pagina de Facebook a federaţiei.

”Raliul Iaşului pentru noi s-a terminat mai devreme după o ieşire în decor, la o greşeală a mea de pilotaj. Imaginile poate au fost puţin de speriat, dar eu şi copilotul meu nu am păţit absolut nimic, nu avem nicio zgârietură. Şi asta face parte din motorsport, se mai întâmplă să greşeşti, dar suntem bine şi asta e cel mai important”, a declarat Tempestini după accidentul spectaculos.

Simone Tempestini şi Sergiu Itu sunt multipli campioni naţionali de raliuri, liderii momentului în Campionatul Naţional din 2020, şi au fost campioni mondiali de juniori în 2016.

4 recommended
comments icon0 comments
0 notes
17 views
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *