Sport

O bază sportivă cunoscută va fi refăcută. Ce acord trebuie obținut

• Bookmarks: 3


Primăria Sectorului 4 și-a propus să refacă baza sportivă de pe strada Olteniței, aflată la intrarea în parcul Orășelul Copiilor. Pentru a investi în refacerea terenurilor de sport, Primăria trebuie să încheie un acord cu proprietarul bazei, Ministerul Tineretului și Sportului.

Baza sportivă ocupă o suprafață de circa 7.000 de metri pătrați și este abandonată de peste șapte ani. Primăria Sectorului 4 a început demersurile pentru a putea reface terenurile de sport.

„Preluăm actuala pârloagă de pe Șos. Olteniței nr. 13, de lângă intrarea în parcul Orășelul Copiilor, și îi redăm strălucirea de odinioară, aceea de bază sportivă (terenuri de tenis) pentru campioni. Pentru a atinge acest scop, Consiliul Local al Sectorului 4 a solicitat acordul Consiliului General al Munipiului București în vederea asocierii cu proprietarul bazei – Ministerul Tineretului și Sportului, dar și cu Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila. Sunt convins că acest acord ne va sosi în scurt timp, astfel încât odată ce vremea se va îndrepta, să ne apucăm de refacerea celor aproape 7.000 de metri de teren de sport, năpădiți acum de buruieni și neexploatat în ultimii 7 ani”, a anunțat primarul Sectorului 4, Daniel Băluță.

3 recommended
comments icon0 comments
0 notes
9 views
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *