Femeile din țările mai dezvoltate au mai puține dezavantaje în fața bărbaților, față de cele din sud-estul Europei
Comisia Europeană a publicat, miercuri, 13 octombre, primul raport privind egalitatea de gen la nivel regional din UE. More »
Comisia Europeană a publicat, miercuri, 13 octombre, primul raport privind egalitatea de gen la nivel regional din UE. More »
Cel puțin șase persoane au fost împuşcate mortal şi 30 au fost rănite, la Beirut, în timpul unei manifestaţii a susţinătorilor mişcărilor şiite Hezbollah şi Amal. 🔴 SUIVI – #Liban : Au moins 3 personnes ont été tuées et 20 autres blessées lors de tirs pendant ... More »
La restaurantele italiene se comit fraude, semnalează Europol, prezentând datele unei recente investigații de pe teritoriul Germaniei. More »
Averile celor mai importanți lideri ai lumii și tranzacțiile acestora au fost expuse în una dintre cele mai mari scurgeri de informații financiare. More »
Trei din patru locuitori ai Venezuelei trăiesc în sărăcie extremă trece printr-o criză economică fără precedent. More »
Duminică Germania își va alege un nou cancelar, iar Angela Merkel va preda ștafeta către următorul șef de stat. More »
Liderii Uniunii Europene l-au acuzat pe președintele american Joe Biden de neloialitate față de alianța transatlantică More »
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a ținut un discurs în Parlamentul European în care a prezentat Starea Uniunii Europene. More »
Deși țări ca Polonia și Ucraina, pe care gazoductul Nord Stream 2 le ocolește, dar cărora le provoacă severe prejudicii economice și politice, au primit asigurări de la un oficial de rang înalt al SUA că va fi prevenit orice risc legat de acesta, gazoductul es... More »
Ucraina oprește mașinile cu numere de Transnistria More »
Armata SUA a negociat, în secret, un acord cu talibanii, prin care cetățenii americani au fost ajutați de insurgenți să fie escortați până la aeroport. More »
O rețea criminală organizată formată în principal din criminali vorbitori de limbă albaneză, suspectați de trafic ilegal de droguri, a fost demontată cu sprijinul Europol. 107 persoane au fost arestate în timpul unei acțiuni din 13 iulie, care a implicat autor... More »