Economie

Peste 1 milion de români își caută joburi în străinătate

• Bookmarks: 21


Romania libera – stiri iesite din tipar – actualitate, investigatii, politica, cultura

Numărul românilor care vor să lucreze în afara țării este în continuare crescut. Ce s-a schimbat după pandemie? Faptul că tot mai mulți români cu studii superioare vor să lucreze peste hotare, înainte de pandemie erau mulți cu studii medii, a declarat pentru România Liberă, Bogdan Badea, CEO ejobs.

Problema deficitului de forță de muncă nu este doar în țara noastră, drept dovadă că se caută angajați cu disperare peste tot. Unul dintre cele mai elocvente exemple este Marea Britanie unde 1 milion de joburi își așteaptă candidații, dar sunt 0 candidați. Cifra de 40.000 de joburi disponibile calculată de Institutul Național de Statistică ar trebui să nu ne mire dacă ne comparăm cu alții. În sectorul bugetar sunt aproape 15.000 de locuri de muncă vacante, 5.800 de joburi în sănătate şi asistenţă socială, 5.700 în administrația publică. Cele mai puţine locuri de muncă vacante sunt în tranzacții imobiliare și alte activități de servicii. Avem și șomeri, potrivit Agenției pentru Ocuparea Forței de muncă, sunt 262.000 de șomeri dintre care aproape 70.000 primesc indemnizații, însă cifra ar putea fi dublă. Specialistul în recrutare Bogdan Badea ne-a explicat că sunt candidați care stau săptămâni, luni între locuri de muncă și ei nu sunt prinși în nicio statistică. De fapt, singura statistică ar fi la numărul angajaților din economie. Plus că mai sunt foarte mulți români care trăiesc din banii trimiși de rudele din străinătate.

Desigur că pandemia a schimbat regulile și dorințele oamenilor. Mulți au început să se reorienteze în carieră în urma pandemiei sau își doresc să plece din țară. ,,Au fost mulți care au revenit în țară și au rămas pentru că au găsit locuri de muncă bune, alții au stat temporar și au revenit în străinătate. În ultime vreme, a revenit interesul crescut pentru locurile de muncă din străinătate. În 2019, 20% din totalul aplicărilor pe site-ul nostru a fost pentru străinătate, adică dorința era la cote alarmante – 2 milioane de aplicări din 10 milioane dacă vorbim de cifre. În acel moment aveam mai multe locuri de muncă pentru cei cu studii medii, deci clar pentru bani și apoi calitatea vieții. În 2020, am scăzut de la 20% la 2% și acum am ajuns la 10% din totalul aplicărilor, dar acum s-au schimbat demograficele, avem tot mai mulți oameni cu studii superioare care își caută loc de muncă în afara țării: pe zona de medical, zona de it-inginerie și salariile sunt pe măsură, de cel puțin 5 ori mai mari”, spune Badea.

Pandemia a crescut salariile în Europa

Salariile la nivel european au crescut foarte mult. În Marea Britanie vorbim de un avans de 10-15% doar în ultimele 3 luni. ,,Luând în considerarea un salariu de 2.000 de lire pe lună, sunt deja 200 de lire în plus pe lună pentru marea majoritatea a englezilor. Sistemele de sănătate au suferit și încă suferă în majoritatea țărilor europene, am avut locuri de muncă în Germania, Franța, Olanda și asistenții și medicii au ales să plece. Românii erau cei mai doriți angajați în sistemul medical din Europa și au primit pachete salariale uriașe de relocare, salarii bune. Sunt zone în care salariile au crescut și la noi, chiar și cu 20%, vorbim despre cerere și ofertă: curieratul, șoferii de tir care au transportat marfă în Europa, în IT, pe domeniul medical și tot e greu să găsești oameni. Să luăm exemplu unei firme de curierat care are contracte mari și caută oameni, e clar că trebuie să mărească salariile ca să poată să angajeze personal”, a mai spus Bogdan Badea.

Din păcate, anul acesta la noi Guvernul nu a majorat salariile și singurii care au primit bonus au fost medicii care au dus lupta împotriva coronavirusului. Trebuie să reamintim că sunt 1,6 milioane de români care primesc salariu minim de 1.400 lei net pe lună.

,,Cred că salariul corect de unde ar trebui să pornim este salariu mediu de 3.500 de lei, nu cel minim de acum, astfel ca românul care primește acel salariu să-și acopere o zonă de confort și să nu se împrumute să trăiască de la lună la lună. Studenții și proaspăt absolvenții nu au chiar așa de mari pretenții pe cât crede lumea. Unele cerințe chiar sunt satisfăcute de către angajatori. În IT, salariu de intrare este mai mare decât în zona de management pentru că sunt ceruți pe piață, la fel și pe inginerie, și ingineri constructori, deci pe domeniile calde unde este nevoie, salariu de intrare este de 3.000 – 4.000 de lei net pe lună. Ultimul studiu făcut de noi cu primul salariu de la primul job arăta că proaspăt absolvenții cereau între 2.500 și 3.000 de lei”, precizează specialistul Bogdan Badea.

21 recommended
comments icon0 comments
0 notes
182 views
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *