Sănătate

Epidemia lovește democrația. Se interzic acțiunile cu peste 1000 de participanți

• Bookmarks: 8


În România au fost interzise acțiunile cu un număr mai mare de o mie de participanți, ca protecție împotriva coronavirusului, a anunțat, ieri, dr. Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne.

În România au fost interzise acțiunile publice cu un număr mai mare de o mie de participanți, ca formă de protecție împotriva unei eventuale epidemii de coronavirus, a anunțat, ieri, secretarul de stat Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență din Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

Secretatul de stat Arafat a precizat că această interdicție a fost decisă de Comitetul pentru Situații de Urgență în ziua de 8 martie 2020 și este în vigoare până la data de 31 martie 2020, după care ar putea fi eventual prelungită.

Pe de altă parte, pentru adunările publice cu mai puțin de o mie de participanți, trebuie să se ceară aprobare de desfășurare. Cererile vor fi analizate și, „de la caz la caz”, vor putea fi aprobate, „în funcție de densitatea numărului de participanți”, a explicat, la rândul său, Horațiu Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății.

Alte criterii care vor fi luate în calcul în momentul în care se va analiza oportunitatea aprobării unei cereri de adunare publică vor fi scopul adunării publice și vârsta medie a participanților.

“Măsura vizează atât activităţile publice, cât şi cele private desfăşurate în interiorul unei incinte sau în aer liber. Este o măsură preventivă la acest moment, dar este necesară”, a spus Raed Arafat.

Secretarul de stat a precizat că, pentru persoanele care intră în România venind din zone afectate de coronavirus, se aplică fie măsura intrării în carantină, fie cea a izolării la domiciliu. Pentru persoanele care ascund faptul că vin din asemenea zone se vor aplica amenzi, a avertizat secretarul de stat Arafat.

La data de 8 martie 2020, în România existau 15 persoane „în carantină insituționalizată” și erau confirmate 13 cazuri de infectare cu coronavirus, dintre care patru sunt deja vindecate, a precizat secretarul de stat Horațiu Moldovan.

În unitățile de învățământ în care va fi identificat cel puţin un caz de coronavirus, cursurile vor fi suspendate, conform unei proceduri aprobate de autorităţile de la București, a precizat, ieri, secretarul de stat Raed Arafat.

„S-au aprobat procedura şi criteriile de suspendare a cursurilor şcolare în unităţile de învăţământ, în contextul confirmării unui caz sau mai multor cazuri de infecţie de coronavirus. Această procedură a fost redactată de Institutul de Sănătate Publică şi nu ia în considerare doar aspectele medicale. Comitetul judeţean, care decide în final, la propunerea DSP şi a Inspectoratului Şcolar din judeţul respectiv, poate să analizeze şi alte criterii decât cele medicale când ia această decizie: criterii sociale, criterii bazate pe discuţiile cu părinţii şi aşa mai departe”, a explicat Raed Arafat.

În cursul zilei de sâmbătă, 7 martie, elevul de liceu în vârstă de 16 ani, care fusese internat la Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie cu confirmare de coronavirus, a fost externat.

„Tânărul de 16 ani a fost externat din Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie, după două teste consecutive negative. Testele au fost efectuate în zilele de 6 şi 7 martie, la o distanţă de 24 de ore. Pacientul este considerat vindecat. Acesta a fost transportat la domiciliu cu ambulanţa şi i s-a pus la dispoziţie o camera separată de restul familiei”, a anunțat un comunicat al DSP Timiş.

În România, cel mai recent caz confirmat de infecţie cu noul coronavirus (COVID-19) era, până duminică seară, cel al unui bărbat din Bucureşti, în vârstă de 49 ani, care s-a întors din Italia (Roma) în data de 27 februarie, dintr-o zonă care nu era, oficial, afectată de coronavirus.
Românul venit din Italia “s-a prezentat seara trecută (vineri seară – n.n.) la Institutul Naţional de Boli Infecţioase Matei Balş cu febră, dar cu simptomatologie care nu intră în definiţia de caz COVID-19. I s-au recoltat probe şi pentru că persoana a călătorit în Italia s-a decis să se recolteze probe şi pentru testul COVID-19″, a anunțat, sâmbătă seară, Grupul de Comunicare Strategică.

8 recommended
comments icon0 comments
0 notes
31 views
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *