Politica

Victor Ponta cere Guvernului să amâne cererea taxelor către companiile afectate de coronavirus


Preşedintele Pro România, Victor Ponta, cere Executivului să amâne cu 90 de zile plata contribuţiilor firmelor afectate de pandemia COVID-19 şi afirmă că partidul său a depus vineri un proiect de lege în acest sens.

„Noi am depus vineri, când am fost la Parlament, proiectul de lege privind completarea şi modificarea Legii 227/2015 privind Codul fiscal. Nu e timp acum de votat legea. Dacă o ia Guvernul azi exact aşa, textul e lucrat cu specialişti şi o adoptă ca ordonanţă de urgenţă, ar fi foarte bine”, a spus duminică Ponta, potrivit Agerpres.ro.

El a subliniat că „toate firmele – hoteluri, restaurante, alimentaţie publică, agenţii de turism, transport internaţional, companii de transport – trebuie să primească o amânare de minimum 90 de zile a plăţilor contribuţiilor şi a taxelor”, data limită pentru acestea fiind 25 martie.

„N-au de unde, sunt închise. Le băgăm în faliment? Îi obligăm să trimită sute de români în şomaj? Ştiu că va fi o gaură în bugetul ţării, dar este ceva ce toţi înţelegem că dacă nu luăm acum (măsuri) va fi şi mai mare problema”, a spus Victor Ponta.

El a amintit de criza economică mondială care „îi va lovi pe cei mai pregătiţi şi pe cei mai nepregătiţi, cum suntem noi, mai rău”.

„Cred că Guvernul, din acest moment, ministrul Economiei, ministrul de Finanţe, cei care sunt acolo, trebuie să îi cheme pe toţi cei care se pricep la economie, să se apuce de azi de măsuri economice. (…) Pe zona de economie, de azi, Guvernul trebuie să dea un semnal că salvează cât mai multe din firmele româneşti, că salvează cât mai mult din locurile de muncă de la aceste firme”, a afirmat preşedintele Pro România.

De asemenea, Ponta a amintit că a propus amânarea cu 90 de zile a plăţii ratelor bancare de către persoanele fizice.

„Nu cad băncile 90 de zile, nu e vorba de anularea ratelor, ci de amânarea lor. 90 de zile vor rezista băncile, în schimb sunt oameni care nu rezistă nouă zile, nu 90 de zile”, a apreciat Victor Ponta, într-o declaraţie susţinută pe Facebook.

comments icon0 comments
0 notes
14 views
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *