Social

Scrisoare către Iohannis

• Bookmarks: 4


Preotul Mihail Milea, preşedintele Fundaţiei „Sfântul Sava”, îndrăgit pentru implicarea în acţiuni sociale, i-a transmis o scrisoare preşedintelui prin care încearcă să-l înduplece să permită deschiderea bisericilor în noaptea de Înviere.

În această perioadă s-au făcut auzite din ce în ce mai multe voci din rândul preoţilor care cer ca organizarea slujbelor de Înviere să aibă loc în mijlocul enoriaşilor.

Unul dintre ei este preotul buzoian, Mihail Milea, care i-a adresat preşedintelui Klaus Iohannis rugămintea de a permite deschiderea bisericilor în noaptea de Înviere.

”Dumnezeu a îngăduit ca Dumneavoastră să fiţi ales preşedinte al României de două ori, într-o ţară majoritar ortodoxă, fapt care Vă onorează pe de o parte, iar pe de altă parte Vă obligă să-i respectaţi cu sfinţenie întru totul credinţa, aşa cum au făcut şi alţi conducători, precum Carol I sau Ferdinand I, ambii de religie catolică”, îşi începe scrisoarea preotul buzoian.

Mihail Milea i-a oferit preşedintelui câteva exemple ale unor state care ar fi decis să deschidă locaşurile de cult credincioşilor care vor să ia Lumina Învierii.

”Conducerea poporului evreu a îngăduit de curând Bisericii de la Ierusalim să facă Slujba Învierii, la fel şi premierul Bulgariei, Borisov Boiko a promis poporului bulgar că în noaptea de Paşte va lăsa deschise locaşurile de cult pentru a sărbători împreună Învierea lui Hristos. La fel s-a procedat şi în Georgia şi în alte ţări ale lumii. Faceţi şi Dumneavoastră acest lucru istoric şi noi toţi ne vom ruga lui Dumnezeu cu credinţă şi cu lacrimi de pocăinţă, ca această pandemie să înceteze repede că mare este Dumnezeu! Oricâte spitale am avea, dacă nu-L avem pe Iisus Hristos cel înviat din morţi, nu putem scăpa de această majoră criză mondială”, a scris preotul Milea în scrisoarea adresată preşedintelui.

Iohannis a vorbit despre modul în care va petrece sărbătorile pascale

Președintele României, Klaus Iohannis va sărbători Învierea Domnului în această duminică, de Paștele Catolic, fiindcă este luteran. Președintele a precizat că în noaptea de Înviere va sta acasă, alături de soția sa Carmen. Cu acest prilej, i-a îndemnat pe toți românii să facă la fel și să nu fie tentați să meargă în vizite la rude sau prieteni.

„Eu voi sărbători acum, duminică. O să stau acasă, cu soția mea Carmen. Nu vom merge la biserică, nu mergem să luăm Lumină, nu invităm pe nimeni la masă. Vom aprinde o lumânare în casă și ne vom ruga. Asta mă aștept să faceți cu toții”, a subliniat Iohannis.

În anul 2019, președintele Klaus Iohannis și soția sa, Carmen, au participat la slujba de Înviere de la Biserica Romano-Catolică „Sfânta Treime” din centrul municipiului Sibiu. Cu acest prilej au fost luate măsuri sporite de securitate în Piața Mare, acolo unde se află Biserica Romano-Catolică și la care obișnuiește să meargă și președintele alături de soția sa.

Familia prezidenţială a ajuns la lăcaşul de cult cu puţin înainte de ora 21.00, ținându-se de mână, iar şeful statului le-a urat credincioşilor „Sărbători luminate”.

„Vă dorim sărbători luminate. La mulţi ani”, a spus Klaus Iohannis, înainte de a intra în biserică.

Slujba a durat până aproape de miezul nopţii şi a fost oficiată în limbile română, germană şi maghiară. De obicei, când petrece sărbătorile acasă la Sibiu, Klaus Iohannis, de confesiune evanghelic luteran, participă şi la slujba de a doua zi.

Și în anii precedenți, Iohannis și-a petrecut sărbătorile pascale la Sibiu.

4 recommended
comments icon0 comments
0 notes
38 views
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *