Economie

Aurul ar putea fi unul dintre cele mai bune plasamente de criză

• Bookmarks: 6


În general, în vremuri de criză, metalele preţioase, aşa cum este şi aurul, sunt plasamente de refugiu bune. Dar este cazul şi acum, în coronacriză?

„Aurul reprezintă una dintre puținele piețe cu performanță pozitivă de la începutul anului, reușind să avanseze cu peste 10%”, spune Radu Puiu, de la XTB România.

Evoluția a fost favorizată de caracterul de activ de refugiu, datorită valorii intrinseci și stabile. Pe de altă parte, se apropie o recesiune. FMI a anunțat că ar putea fi cea mai amplă de la Marea Depresiune din 1929–1933.

Aşa că atractivitatea aurului ar putea continua chiar în detrimentul altor active stabile, precum monedele majore (moneda euro, dolarul american sau yenul japonez).

Pe lângă efectele contracției economice, pachetele de finanțare de urgență și injecțiile de capital din partea celor mai importante bănci centrale nu au venit fără urmări adverse.

„Aurul reprezintă una dintre puținele piețe care a avut o performanță pozitivă de la începutul anului, reușind să avanseze cu peste 10%.” Radu Puiu, XTB România

În pofida efectelor pozitive pe termen scurt, într-o perspectivă de timp mai lungă, ele pot crea probleme serioase, precum deficite bugetare mari dificil de ajustat sau o masă monetară prea mare, ceea ce duce la devalorizare.

Fed-ul sau Banca Centrală Europeană au anunțat programe extinse de cumpărare de active, ce presupun achiziția de titluri de valoare de către banca centrală, pentru a asigura niveluri corespunzătoare de lichiditate.

Deși aceste măsuri ajută piețele, de cele mai multe ori ajung dificil de redus sau de întrerupt, pentru că devin un element component al sistemului financiar, iar investitorii se obișnuiesc cu contextul.

Spre nivelul-record

Există o cantitate limitată de aur. Volumul de extracție e mult mai lent și dificil decât procesul de tipărire de monedă de către băncile centrale, aşa că metalul acesta prețios ar putea fi un activ mai sigur și stabil în continuare.

În acest moment, prețul aurului a depășit pragul psihologic de 1.700 de dolari/uncie, fiind la 12% față de maximul istorice, de 1918 dolari/uncie. Nivelurile-record au fost atinse în august 2011, adică în recesiunea ulterioară crizei de acum 10 ani.

Este posibil să vedem o extindere a impulsului actual și poate chiar atingerea de noi maxime istorice, dacă avem în vedere amplitudinea a ceea ce s-a petrecut în anii 2008-2011, când aurul s-a apreciat cu peste 160%.

6 recommended
comments icon0 comments
0 notes
29 views
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *