Politica

Guvernul discută măsurile care vor fi luate după 15 mai, când expiră starea de urgență

• Bookmarks: 6


Guvernul Orban discută, în şedinţa de luni, un proiect de lege privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, care vor intra în vigoare după data de 15 mai 2020.

La ședința de Guvern precedentă, cea de joi, premierul Ludovic Orban a cerut miniștrilor să prezinte propuneri pentru proiectul de lege privind trecerea de la starea de urgenţă la cea de alertă.

Potrivit cererii premierului Orban, aceste propuneri ar fi trebuit finalizate de fiecare minister până în ziua de vineri, 8 mai 2020.

„Solicit fiecărui minister şi fiecărei agenţii din coordonarea şi subordinea ministerelor prezentarea propunerilor pentru acest act normativ privitor la trecerea de la starea de urgenţă la starea de alertă şi, de asemenea, stabilirea măsurilor pe care le vom prelungi şi după finalizarea stării de urgenţă. De exemplu, doamnă ministru Alexandru, prelungirea şomajului tehnic pentru companiile care încă sunt sub restricţie sau pentru companiile care încă, din motive obiective, nu pot să îşi pornească activitatea. Concediul pentru părinţi trebuie prelungit până la finalul anului şcolar, sunt multe alte prevederi care trebuie prelungite şi dincolo de situaţia de urgenţă”, anunțase premierul Orban la începutul şedinţei de Guvern de joi, 7 mai.

Ultima zi a stării de urgență ar urma să fie 14 mai, iar prima zi a stării de alertă ar urma să fie 15 mai.

6 recommended
comments icon0 comments
0 notes
40 views
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *