Social

Primarul Sectorului 2 aruncă bomba. Cât ar putea costa un loc de parcare în Capitală

• Bookmarks: 4


Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, a declarat vineri că, în urma unor discuţii cu edilii de sector, dar şi cu primarul general al Capitalei, a reieşit că aceştia susţin o creştere a preţului locurilor de parcare la 300-600 de lei anual.

„Unii dintre voi au fost supăraţi pe mine pentru că le-am spus că taxa pe parcare trebuie să crească. Susţin în continuare acest lucru: taxa pe parcare trebuie să crească. Avem niveluri ale taxei de parcare de 58,4 lei sau de 79 de lei, dacă stăm un pic mai central. Aceste sume sunt pe an. Sunt nişte sume foarte mici, pentru un bun care este al tuturor, până la urmă. Spaţiul public este un bun al tuturor, iar în condiţiile în care avem atât de multe maşini, să avem acest privilegiu, de a avea un loc de parcare aproape gratis, nu cred că se mai justifică şi este cazul să creştem puţin taxa de parcare. Avem o discuţie în acest cu toţi primarii de sectoare din Bucureşti şi cu primarul general. Vom pune în dezbatere şi nivelul chiriei anuale a parcării pe cele trei zone, iar ce discutasem cu toţii şi părea să fie o soluţie agreată de toţi primarii este să ajungem cu nivelul parcării undeva între 300-600 de lei pe an”, a precizat Radu Mihaiu, într-o discuţie pe Facebook cu locuitorii Sectorului 2.

Edilul a menţionat că preţul lunar este comparabil cu cel al unui pachet de ţigări şi că tariful va fi diferit şi în funcţie de gradul de dezvoltare al zonelor.

„Sunt unii oameni care spun că şi acest cost este prea scăzut. Desigur, există alţi oameni care spun că este prea mult. O să avem o dezbatere apropo de aceste tarife. De asemenea o să avem o discuţie despre zonare. Adică, să nu considerăm că pentru un loc de parcare de la periferia Bucureştiului ar trebui să se plătească aceeaşi chirie ca pentru un loc de parcare în centrul Bucureştiului. Şi nu este vorba doar despre periferie şi centru, ci şi despre zone care sunt mai dezvoltate, cu o infrastructură mai bună şi aşa mai departe. Există intenţie de a face acest proiect de zonare şi referitor la proprietăţile imobiliare. Să fie crescute sau actualizate zonele pentru care se plăteşte acest impozit pe proprietate, care diferă de la locaţie la locaţie. Ele nu au mai fost actualizate din 2003-2004 şi credem că este un moment bun să le actualizăm. Acestea sunt discuţii generice, este ce avem în minte să facem şi vom lua nişte decizii în viitor”, a precizat edilul Sectorului 2.

4 recommended
comments icon0 comments
0 notes
15 views
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *