Social

Un veteran de război român a fost omagiat în Republica Moldova, la împlinirea a 102 ani

• Bookmarks: 1


Un veteran de război care a luptat în cadrul Armatei Române a fost omagiat în Republica Moldova, la împlinirea vârstei de 102 ani.

Ambasada României în Republica Moldova a organizat o festivitate de omagiere a veteranului de război Constantin Cojocari, care a luptat în cadrul Armatei Române în cel de-al doilea Război Mondial.

Ceremonia s-a desfășurat la data de 2 februarie 2021, în ziua în care veteranul a împlinit vârsta de 102 ani.

Cu această ocazie, atașatul apărării militar și aero al României în Republica Moldova, col. Cristi Ladaniuc, i-a înmânat lui Cojocari Constantin o scrisoare de felicitare din partea ministrului Apărării Naționale, Nicolae Ciucă, având următorul text:

„Stimate domnule Constantin Cojocari,
Aniversarea celor 102 ani de viață îmi oferă prilejul deosebit de onorant și plăcut de a vă transmite cele mai calde urări de sănătate, viață lungă și bucurii alături de cei dragi. Îmi exprim, pe această cale, întreaga recunoștință și prețuire pentru curajul și eroismul de care ați dat dovadă pe câmpul de luptă, fiind un exemplu demn de urmat pentru generațiile viitoare.”

comments icon0 comments
0 notes
5 views
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *