Sănătate

Bilanț pandemic: 2.611 de noi cazuri de infectare cu noul coronavirus în ultimele 24 de ore

• Bookmarks: 2


Grupul de Comunicare Strategică a anunţat sâmbătă 2.611 noi cazuri de COVID-19 în ultimele 24 de ore. De asemenea, au fost înregistrate 61 de decese. Numărul pacienţilor internaţi la ATI este 963.

”Până astăzi, 6 februarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 743.343 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 689.474 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi. În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 2.611 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv”, anunţă autorităţile.

Cele mai multe cazuri noi sunt în Bucureşti – 304, urmat de Timiş – 239, Cluj – 114, Suceava – 105. În celelalte judeţe, numărul cazurilor noi raportate este sub 100.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 663 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este peste 3 doar în judeţul Timiş, unde a crescut la 3,38 faţă de ziua a precedentă, când era 3,29.

Până astăzi, 18.809 persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 05.02.2021 (10:00) – 06.02.2021 (10:00) au fost raportate 61 de decese (33 bărbaţi şi 28 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Argeş, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Brăila, Braşov, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Dolj, Galaţi, Harghita, Hunedoara, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiş, Tulcea, Vaslui şi Bucureşti.

Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 1 deces la categoria de vârstă 50-59 ani, 13 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 23 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 21 decese la categoria de peste 80 de ani.

59 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidităţi, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.

În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.347. Dintre acestea, 963 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 5.569.782 de teste RT-PCR şi 157.093 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 21.646 de teste RT-PCR (12.037 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 9.609 la cerere) şi 5.527 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 39.431 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.203 persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 58.000 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 162 de persoane.

În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, 8.265 de cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.132 în Italia, 2.002 în Spania, 187 în Marea Britanie, 125 în Franţa, 3.116 în Germania, 93 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 7 în Suedia, 131 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 37 în Elveţia, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 2 în Bulgaria, 12 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 13 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 2 în Singapore şi câte unul în Argentina, Tunisia, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federaţia Rusă şi Croaţia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 151 de cetăţeni români aflaţi în străinătate, 34 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 25 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 4 în Irlanda, 2 în Elveţia, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia şi unul în Iran, au decedat.
Dintre cetăţenii români confirmaţi cu infecţie cu noul coronavirus, 798 au fost declaraţi vindecaţi: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia şi unul în Argentina.

2 recommended
comments icon0 comments
0 notes
10 views
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *