Sănătate

România anunță Comisia Europeană că poate produce vaccin. Nu avem nevoie să cumpărăm din Rusia

• Bookmarks: 1


Guvernul Cîțu a anunțat autoritățile europene că România este în măsură să producă vaccin anti – Covid pe propriul ei teritoriu și că nu va fi obligată să cumpere vaccin rusesc.

Premierul Florin Cîţu a anunțat, la București, că România este capabilă să producă vaccin anti – Covid chiar pe propriul ei teritoriu și că guvernul pe care-l conduce a anunțat acest lucru printr-o scrisoare trimisă Comisiei Europene. Acest mesaj a fost transmis de România drept răspuns la întrebările primite, pe acest subiect, din partea autorităților de la Bruxelles.

Premierul Cîțu a precizat, acum două zile, în fața jurnaliștilor români, că se va “încerca” producerea de vaccin anti – Covid la Institutul “Cantacuzino” din București, care este subordonat Ministerului Apărării Naționale.

În acest context, șeful Guvernului a precizat că România nu are intenția să cumpere vaccin anti – Covid nici din Rusia, nici din China, contrar faptului că alte țări din Europa și-au exprimat opțiuni în acest sens.

Ideea de încerca să produci medicamente pe teritoriul național al României este “un lucru mult mai bun” decât de a le importa din Rusia sau din China, a atras atenția premierul Cîțu. Când a fost întrebat de jurnaliști dacă România poartă negocieri cu aceste două țări, premierul a răspuns, fără să ezite, “Nu”.

“Am avut o comunicare cu Comisia Europeană, vom face un lucru mult mai bun, vom încerca să producem vaccinul în România, la Cantacuzino. Am trimis o scrisoare în urma unor întrebări”

Florin Cîțu,

Prim-ministru

Șeful Guvernului a evitat să precizeze ce marcă de vaccin se va produce la București, lăsând să se înțeleagă că acest element foarte important încă nu s-a negociat: “Vom vedea ce vaccin va fi produs, dar asta este varianta pe care mergem noi”. Chestiunea ține și de politică dar și de capacitatea tehnică a României.

“Programările noi din luna februarie vor fi deschise doar pentru categoriile la risc: persoanele peste 65 de ani, cei cu afecțiuni cronice și persoanele cu grad de handicap, imobilizate, imunodeprimate, însoțitorii lor”

Vlad Voiculescu,

Ministrul Sănătății

Pe de altă parte, ministrul Sănătății anunțase, anterior, că “schimbăm strategia de vaccinare ca să îi protejăm cu prioritate pe cei care au cea mai mare nevoie”.

Discuțiile legate de creșterea capacității de producție de vaccinuri sau de importarea lor din Rusia sau din China intervin în contextul în care compania americană Pfizer a redus cantitățile de vaccin livrate către UE, afectând astfel graficul de vaccinare discutat inițial. Motivul invocat de compania americană a fost necesitatea unei modernizări la una dintre fabricile sale din Belgia. Fiecare țară care a lansat campanii de vaccinare a căutat propriile soluții. Una dintre ele a fost primirea de vaccin produs de Astra Zeneca, acesta urmând a fi oferit și României.

„Astra Zeneca vine în România şi în luna februarie ar trebui să avem cel puţin 600.000 de doze. Începem programarea din 10 februarie pentru Astra Zeneca, persoane între 18 şi 55 de ani, şi vom avea 180 de cabinete noi pentru Astra Zeneca”, a precizat premierul Florin Cîțu. Imunizarea cu vaccinul AstraZeneca este recomandată pentru grupa de vârstă 18 – 55 de ani, cu posibilitatea creşterii acestui interval în funcţie de apariţia noilor date ştiinţifice, iar intervalul de timp recomandat între cele două doze este de opt săptămâni.

Premierul Cîțu a precizat că ritmul de vaccinare ar începe să se amelioreze în România din luna martie: „Începând cu luna martie primim din ce în ce mai multe doze şi programul de vaccinare se va accelera, vom trece de 50.000 de vaccinări pe zi, cred eu, din luna martie şi vom merge către acea ţintă de 100.000, pe care ne-am pus-o de la început”.

Dintre statele membre UE, Ungaria este una dintre cele care și-a anunțat intenția de a cumpăra vaccin produs în China, pentru a suplimenta dozele pe care le primește din partea Uniunii Europene.

comments icon0 comments
0 notes
8 views
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *