Sănătate

Vaccinarea obligatorie a populației, prioritate strategică pentru Ministerul Sănătății!

• Bookmarks: 1


Revenirea în discuție a imunizării obligatorii are loc în plină pandemie conspirațională, alimentată de ignoranța și de lipsa de educație a utilizatorului de rețele sociale.

Proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2021, lansat în dezbatere publică, pe site-ul Ministerului Finanţelor, relansează indirect seria controverselor privind vaccinarea obligatorie.

În plină pandemie și campanie de vaccinare primită pozitiv, conform sondajelor, de doar 55% din populație, pe de o parte Ministerul Sănătăţii primeşte cu 11% mai puţini bani decât în 2020, iar pe de altă parte, într-un capitol de priorități strategice, documentul face referire la demersurile depuse pentru aprobarea rapidă a Legii Vaccinării.

Trimisă în Parlament în 2017 de către Guvernul Tudose, Legea Vaccinării a trecut de Senat și, de mai bine de trei ani, se află în dezbatere la Camera Deputaților, acolo unde au fost introduse zeci de amendamente, multe dintre acestea vizând precizările potrivit cărora normativul urmează să statueze obligativitatea vaccinării populației. În martie anul trecut, Legea vaccinării s-a împotmolit în camera decizională după adoptarea, de către Comisia de Sănătate, a unei forme finale care elimina prevederea în baza căreia părinții ar fi fost obligați să își vaccineze copiii pentru a fi primiți într-o colectivitate, dar conținea reglementări referitoare la aplicarea unor sancțiuni care pot ajunge la 10.000 de lei pentru părinții care refuză să își vaccineze copiii, fără o adeverință de la medic care să ateste contraindicații ale vaccinului.

Referitor la categoriile de vaccinări, legea stipulează obligativitatea imunizării în următoarele situații:
a) vaccinările stabilite prin Calendarul Naţional de Vaccinare pentru copii, potrivit prevederilor art.6-
b) vaccinările impuse de situaţii epidemiologice, care implică vaccinarea ca măsură de intervenţie, în vederea limitării bolilor care pot fi prevenite prin vaccinare-
c) vaccinările pentru personalul medico-sanitar din unităţile sanitare publice şi private-
d) vaccinările pentru alt personal din unităţile publice şi private care, prin natura atribuţiilor, sunt expuse suplimentar la boli infecţioase sau pot reprezenta surse de infecţie care ar putea pune în pericol sănătatea publică, stabilite prin hotărâre a Guvernului.”

În atare situație, avându-se în vedere dispozițiile lipsite de echivoc de la litera b, a căror aplicare impune inocularea populației în stuații precum cea din prezent, Ministerul Sănătății a fost întrebat de jurnaliști dacă susține vaccinarea obligatorie a copiilor sau a populației generale în situații epidemiologice speciale, cum este pandemia de Covid-19 însă, probabil ținând cont de context, reprezentanții MS s-au ferit până în prezent să ofere vreun răspuns tranșant, oferind doar reacții interpretabile.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului, Bogdan Oprea, „vaccinarea copiilor și a populației generale în situații epidemiologice speciale se dovedește importantă mai ales astăzi, în contextul pandemiei SARS-CoV-2 (…) Ministerul Sănătății susține existența unei legislații protectoare pentru sănătatea publică în concordanță cu recomandările Organizației Mondiale a Sănătății și a altor instituții naționale și internaționale”.

comments icon0 comments
0 notes
6 views
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *