Sănătate

Concluzie OMS: 13 tulpini diferite ale SARS-COV-2 se manifestau în China încă din decembrie 2019!

• Bookmarks: 3


Anchetatorii Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) care analizează originile coronavirusului din China au dovezi că focarul inițial s-a manifestat mult mai amplu în Wuhan, în decembrie 2019, decât au lăsat să se înțeleagă autoritățile chineze.

În contextul unei evidente lipse de colaborare din partea oficialilor din China, delegația OMS caută urgent acces la sute de mii de probe de sânge din Wuhan, pe care China a refuzat să le ofere, până acum, spre examinare.

Investigatorul principal al misiunii, Peter Ben Embarek, a declarat pentru CNN că delegația OMS a găsit mai multe semne ale unei ample răspândirii a coronavirusului în 2019, stabilindu-se pentru prima dată că a existat peste o duzină de tulpini ale SARS-COV-2 în Wuhan, încă din decembrie 2019. Obținerea greoaie a unor date mai detaliate de către delegația OMS în China susține îngrijorările exprimate de alți oameni de știință care studiază originile bolii, potrivit cărora Covid-ul ar fi fost larg răspândit în țară cu mult înainte de recunoașterea oficială a pandemiei.

Proaspăt întors din Wuhan, Embarek a declarat pentru CNN că: „Virusul circula pe scară largă în Wuhan încă din luna decembrie, ceea ce reprezintă o nouă descoperire”. Specialistul OMS a adăugat faptul că echipei sale i-au fost prezentate, de către oamenii de știință chinezi, doar 174 de cazuri de coronavirus înregistrate în Wuhan și zona înconjurătoare, în decembrie 2019, acestea putând reprezenta în realitate doar procentul de 15% cazuri grave care ar fi afectat un relief de dispersie a coronavirusului de peste 1000 de persoane în Wuhan în decembrie.

Embarek a declarat că misiunea – care cuprindea 17 oameni de știință OMS și 17 cercetători chinezi – a extins tipul de material genetic al virusului pe care l-au examinat din cazurile timpurii de la începutul lunii decembrie, reușind astfel să adune pentru prima dată 13 tulpini sau secvențe genetice diferite ale virusului SARS-COV-2, care se manifestau în China încă din decembrie 2019. Secvențele ar putea oferi indicii valoroase despre geografia manifestării coronavirusului și despre momentul real al apariției focarului, înainte de decembrie 2019.

După cum se știe, modificările în structura genetică a unui virus sunt frecvente și apar în timp, pe măsură ce boala se mișcă și se reproduce în rândul oamenilor sau animalelor. În acest context, descoperirea atât de multor variante ale coronavirusului, care se manifestau din decembrie 2019, ar putea sugera că acesta circula în China cu multe luni înainte de sfârșitul anului. Practic, materialul genetic la care se face referire este, probabil, prima dovadă fizică apărută la nivel internațional pentru a susține o astfel de teorie.

China a promis transparență în privința anchetei efectuate de OMS, politizând în mod predictibil subiectul și afirmând că întregul proces de cooperare internațională în domeniul COVID- 19 DC a fost ”subminat grav” de atitudinea SUA. Dincolo de aceste polemici, echipa OMS speră să se întoarcă la Wuhan în lunile următoare pentru a-și continua investigațiile, sperând să poată examina urgent unele eșantioane biologice care, potrivit experților, nu le-au fost puse la dispoziție în această primă călătorie, în special 200.000 de eșantioane de la banca donatoare de sânge din Wuhan, vechi de mai bine de doi ani, care sunt acum securizate și ar putea fi utilizate pentru un nou set de studii.

3 recommended
comments icon0 comments
0 notes
9 views
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *