Politica

Liberalii îl lasă singur pe Nicușor Dan: Vor vota suspendarea PUZ-urilor doar pentru 3 luni

• Bookmarks: 4


Președintele PNL București, Violeta Alexandru, susține că liberalii din Consiliul General vor vota suspendarea PUZ-urilor de la sectoare, cerută de primarul Nicușor Dan, dar numai pentru trei luni.

Nicușor Dan a vrut suspendarea planurilor urbane zonale (PUZ) de la sectoarele 2, 3, 4, 5 și 6, însă numai pentru 3 luni. Primarii de la sectoarele 3 și 5 s-au opus și au criticat decizia, iar primarul de la sectorul 2 a spus că PUZ-ul ar fi trebuit anulat, nu doar suspendat.

„Consilierii PNL vor vota proiectele Hotărârilor de Consiliu General inițiate de Primarul Dan pentru suspendarea PUZurilor. O suspendare 3 luni, timp în care să se remedieze problemele. Suspendarea celor 5 PUZuri de sector și lăsarea Bucureștiului fără niciun fel de reglementare în materie de urbanism, PENTRU O PERIOADĂ DE 2 ANI, așa cum propune Primarul General al Capitalei, domnul Nicușor Dan, pentru ședința Consiliului General de mâine, înseamnă mult. Primarul General a înțeles argumentele noastre pertinente. Această decizie ar înseamna blocarea oricărui proiect de dezvoltare în București, inclusiv a celor care respectă toate normele în vigoare. Nu pot fi alungate proiectele viabile în județele limitrofe. Am cerut Primarului General reducerea termenului de suspendare propus. De la 2 ani la 3 luni. Și a fost de acord”, a scris Violeta Alexandru.

Liderul PNL București susține că în cele trei luni, liberalii așteaptă de la primarul general propunerile de corectare a PUZ-urilor. Ea admite că PUZ-urile din cele cinci sectoare au fost făcute cu complicitatea unor „rechini imobiliari” și vorbește despre „abuzurile asupra spațiilor verzi”, Violeta Alexandru susține că „3 luni de suspendare a actualelor PUZuri este suficient”.

„Nu pot fi blocate pentru că acest lucru asumă că toți antreprenorii din București încalcă reguli și nu este așa. Prin investițiile pe care cei corecți le fac, se colectează venituri la bugetul Bucureștiului, dincolo de salariile pe care le plătesc pentru angajații lor. (…) 3 luni de suspendare a actualelor PUZuri este suficient. În timp ce curățăm, trebuie să dăm acestui oraș și o perspectivă corectă de dezvoltare”, mai scrie Violeta Alexandru.

4 recommended
comments icon0 comments
0 notes
72 views
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *