Social

Cum ajung femeile să fie abuzate și stigmatizate în societate

• Bookmarks: 1


Laurette Attindehou (37 de ani), un cunoscut fotomodel din România, este în centrul atenției după ce, potrivit propriilor declarații, a devenit victimă într-un scandal sexual.

Laurette a declarat pentru revista Click! că a fost victima unei agresiuni comise de un bărbat numit Marian Tătic. În urma acelei agresiuni, Marian Tătic ar fi fost reținut de poliție.

„Sunt multe fete pe care acest psihopat le-a agresat și bătut, închise în apartament la el. Omul e violator, are boală pe femei. E psihopat, se dă sub diferite nume. Eu m-am luptat cu el și am scăpat. Am avut noroc că eram în hotel, că altfel mă omora. Bine că nu a avut la el vreun cuțit, că mă înjunghia. Sunt mai multe fete agresate, care mi-au scris. Într-adevăr, pomenea ceva de o creatoare de modă, zicea ceva de o rusoaică”, a declarat Laurette, citată de revista Click!

Laurette a spus că agresiunea împotriva ei s-a produs în camera unui hotel din Centrul Vechi și a publicat pe Instagram fotografii ale agresorului.

Laurette este mult mediatizată de presa mondenă din România dar ea susține că nu se consideră favorizată ci mai degrabă că este discriminată. În opinia ei, unul dintre motive ar fi faptul că este mulatră, iar un alt motiv ar fi faptul că femeilor din show-biz li se pune foarte des eticheta de “femei ușoare”.

“Știu că sunteți multe care ați trecut prin astfel de traume cu acest psihopat, de aceea apelez la ajutorul vostru să mă contactați și să vă spuneți povestea. Fetelor, trag un semnal de alarmă”

Laurette Attindehou

Fotomodel

Laurette susține că bărbatul care a agresat-o este un psihopat care se dă drept om de afaceri, care “vorbește frumos până vă atrage în capcană” și care a comis fapte similare, “care abordează fete și le ademenește la el în apartament sau prin alte părți”, “acolo unde sunt supuse la agresiune fizică și umilințe”.

“Una dintre primele măsuri aprobate în calitate de şef al Executivului a fost menită să reglementeze ordinul de protecţie provizoriu, care să permită poliţistului să intervină la timp în situaţii de pericol iminent”

Viorica Dăncilă,

Fost prim-ministru

Fostul premier Viorica Dăncilă a insistat pentru reglementări mai clare pentru promovarea egalităţii de gen şi pentru combaterea violenţei contra femeilor.

Bărbatul care a ademenit-o și a atacat-o pe Laurette ar mai fi comis fapte similare asupra altor două femei din show-biz. Una dintre ele ar fi o cunoscută creatoare de modă iar cealaltă a fost o fată care frecventează cluburile mondene din București. Aceste prime două victime nu au depus însă plângeri penale, motiv pentru care Poliția nu a luat încă măsuri împotriva bărbatului care agresează vedete.

Laurette s-a întâlnit cu agresorul la hotel în ziua de 9 martie. Ea susține că bărbatul a ademenit-o în cameră prin mesaje politicoase și prin promisiunea că îi va da mulți bani. Bărbatul susține că s-a întîlnit cu Laurette pentru a întreține relații sexuale contra cost, că el a venit cu 7500 de euro în plic dar că nu era de acord să-i dea 5000 de euro, cum ar fi cerut ea. Femeia respinge însă această afirmație.

“Nu am nimic de ascuns, mesajele au fost date de el cu scopul de a mă denigra în spațiul public. Nu ascund faptul că el m-a sunat în timpul zilei spunându-mi că este la Mall Băneasa și vrea să îmi cumpere ceva frumos. Mi-a trimis poze cu lenjeria respectivă, iar eu i-am comunicat măsurile și i-am solicitat o altă lenjerie. Nu văd nimic deplasat în faptul că dorea să îmi facă un cadou, din moment ce noi doi ne văzusem cu o seară înainte la masă și stabilisem de comun acord acest cadou, de aceea acele mesaje între mine și el. Nu văd nimic rău în asta atâta timp cât reușise să îmi câștige încrederea, se purta frumos și chiar îmi doream ceva serios cu el. Era un început de relație însă departe de mine gândul că un om atât de amabil urma să își schimbe atitudinea radical și să ma agreseze fizic”, a explicat Laurette.

comments icon0 comments
0 notes
10 views
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *