Sănătate

Medicii de familie vor face vaccinări anti – Covid, din luna aprilie. Care vor fi condițiile

• Bookmarks: 1


Coordonatorul campaniei de vaccinare anti – Covid, colonelul dr. Valeriu Gheorghiță, a anunțat că, din luna aprilie 2021, imunizarea anti – Covid se va face și în cabinetele de medicină de familie.

Coordonatorul campaniei de vaccinare anti – Covid, colonelul dr. Valeriu Gheorghiță, a anunțat că, din luna aprilie 2021, imunizarea anti – Covid se va face și în cabinetele de medicină de familie.

Dr. Valeriu Gheorghiță a susținut că peste jumătate dintre medicii de familie din România ar fi doritori să participe la această activitate de imunizare a populației și că, dacă se obține și participarea medicilor de familie, România va atinge obiectivul de a vaccina cel puțin 60 la sută din populație chiar mai înainte de termenul anunțat inițial – acela fiind luna septembrie 2021.

Medicii de familie care vor face imunizări anti – Covid în cabinetele proprii ar urma să primească doze de vaccin din două în două săptămâni.

În replică, dr. Gindrovel Dumitra, medic de familie, a explicat, miercuri, într-o intervenție telefonică la postul Digi 24, că foarte mulți medici de familie participă deja la acțiunea de imunizare anti – Covid în cabinetele care funcționează în spitale. Din acest motiv, numărul medicilor care vor face vaccinări anti – Covid în cabinetele proprii nu va fi foarte mare.

Pe de altă parte, medicii de familie sunt deja angrenați în acțiunile de vaccinare obișnuite – pentru alte probleme decât Covid – astfel că nu se știe când ar avea timp să mai facă și vaccinare anti – Covid.

Dacă vor fi totuși medici de familie care vor face imunizare anti – Covid în cabinetele proprii, acești medici vor respecta măsurile de siguranță și circuitele valabile pentru orice acțiune de vaccinare, a precizat dr. Gindrovel Dumitra.

comments icon0 comments
0 notes
4 views
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *