Lifestyle

Oana Roman s-a împăcat cu tatăl ei, Petre Roman. Ce imagine a postat vedeta


După ani de zile în care nu și-au vorbit, Oana Roman a lăsat ranchiuna la o parte și este dispusă să lucreze la relațiile cu cei dragi.

Cu toate că de multe ori și-a pus tatăl la zid adresându-i public acuzații acide de neglijență se pare că timpul și-a spus cuvântul. Oana Roman a decis să lase garda jos și să îl aibă alături pe tatăl său.

Chiar cu scurt timp în urmă Oana era supărată pe Petre Roman, care îi promisese că va fi prezent la ziua de naștere a fiicei sale, Isabela. Acest lucru nu s-a întâmplat, iar fiica fostului politician s-a arătat dezamăgită de gest:

„Cine n-a vrut, n-a vrut. Nu poți să obligi pe nimeni. Tatăl meu nu a sunat de ziua Izei. Nu am nicio explicație. Poate a uitat, dar nici după 3-6 zile nu a sunat. Eu am o problemă. În momentul în care simt că niște oameni pe care eu îi iubesc foarte mult nu reușesc să fie în aceeași zonă cu mine, din punctul asta de vedere, îmi văd de drumul meu”, a declarat Oana Roman, la vremea aceea.

Iată că acum cei trei au reușit să se revadă, iar nepoata lui Petre Roman a fost încântată să petreacă timp alături de bunicul ei:â

„Astăzi ne-am revăzut cu tata. Arată absolut fabulos. Fericire”, a scris Oana Roman.

O adolescență marcantă

Oana Roman a dezvăluit în cadrul podcastului lui Mihai Morar că a suferit de despresie pe întreaga perioadă a adolescenței. Stările sale au debutat după ce tatăl ei, Petre Roman, a decis să intre în politică:

„Mulți ani am crezut că nu am dreptul să-i reproșez pentru că totul a fost pentru un scop mai presus de noi, dar în adâncul sufletului meu tot timpul i-am reproșat că a pus pe primul plan țara și nu pe mine, așa cum o făcuse până în acel moment.

Eu, dintr-o prioritate, am devenit cantitate neglijabilă. Nu s-a mai schimbat niciodată nimic. El nu s-a mai concentrat la nimic altceva din acel moment decât la politică. La un moment dat nu am mai putut, iar mama m-a găsit urlând la propriu. Le-am spus că dacă nu fac ceva o să mă piardă. Singura modalitate prin care eu am reușit să mă vindec a fost să merg să-mi iau un câine’, a povestit Oana Roman, vizibil afectată de ce s-a întâmplat în trecut.

comments icon0 comments
0 notes
1 view
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *