Social

Pensionarii ies vineri la protest

• Bookmarks: 5


Mai multe organizații ale pensionarilor vor organiza vineri acțiuni de protest în fața instituțiilor din București din cauza deprecierii nivelului de trai al acestora.

Alianţa Europensionarilor din România şi Sindicatul Judeţean al Pensionarilor Vâlcea, membri fondatori ai Federaţiei Naţionale „Solidaritatea Pensionarilor din România” (FNSPR), organizează, un miting de protest la Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, la Preşedinţia României şi la sediul central al Partidului Naţional Liberal.

Potrivit unui comunicat de presă al organizaţiei sindicale, la acţiunea de protest sunt aşteptate maximum 100 de persoane iar evenimentul se va derula sub titulatura „Stopaţi deprecierea alarmantă a nivelului de trai al pensionarilor, aflat în prezent sub limita subzistenţei pentru un număr mare de pensionari”.

Sindicaliştii solicită, printre altele, solidaritate cu pensionarii din România acuzând nerespectarea de către guvernanţi a legii promulgate de către preşedintele României cu privire la creşterea punctului de pensie şi încălcarea flagrantă a legii promulgate de către şeful statului privind indexarea pensiilor cu rata de creştere a inflaţiei şi 50% din creşterea salariului mediu brut pe economie.

De asemenea, FNSPR precizează că se pronunţă ferm „împotriva programului de austeritate severă introdus de Guvernul Cîţu, program ce va duce la o sărăcire aspră a populaţiei în general şi a pensionarilor în special”.

În plus, protestul de vineri vizează şi lipsa de implicare a Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale privind primirea FNSPR în Consiliul Naţional al Persoanelor Vârstnice (CNPV).

Acţiunea de protest va avea loc după următorul program: între orele 11:00 – 12:00 în faţa Ministerului Muncii- între orele 13:00 – 14:00 la Preşedinţia României – perimetrul statuii Leul- între orele 15:00 – 16:00 la sediul central al Partidului Naţional Liberal.

5 recommended
comments icon0 comments
0 notes
39 views
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *