Politica

Nelu Tătaru îl susține pe Cîțu la șefia PNL

• Bookmarks: 2


Preşedintele organizaţiei judeţene a PNL Vaslui, Nelu Tătaru, şi-a anunţat susţinerea pentru premierul Florin Cîţu, la șefia partidului, în condițiile în care el a fost ministru al sănătății în Guvernul Orban.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Tătaru a scris că „adevăraţii lideri se nasc atunci când există competiţie şi luptă directă”, spunând despre Cîţu că poate fi „omul soluţiilor”.

„Prin voturi de încredere, bazate pe fapte şi acţiuni concrete, proiecte de viitor şi o atitudine corectă se câştigă respectul, dar mai ales legitimitatea politică. Alegerile pe care le facem trebuie să fie corecte şi să se îndrepte către cei care ştiu ce fac, dar mai ales către cei care pot livra rezultate reale. Am încredere că Florin Cîţu poate fi omul soluţiilor. Sunt convins că această pandemie ne-a resetat gândirea, modul de viaţă, planurile… Cine nu înţelege că toţi suntem datori cu schimbarea şi nu îşi asumă şi eşecurile se află într-un blocaj. Pentru că, pe acest drum, nu este vorba despre o tabără sau alta, ci este vorba despre omul potrivit, la locul şi timpul potrivit. Florin Cîţu, într-o perioadă plină de provocări, confirmă şi în funcţia de prim-ministru al Guvernului României”, a transmis Nelu Tătaru.

Preşedintele PNL Vaslui a subliniat că liberalii trebuie să fie deschişi şi să acorde votul celor care au soluţii pentru viitor.

„Să nu ne simţim unii mai buni decât ceilalţi pentru că, acum, mai mult ca oricând, trebuie să facem loc faptelor, să fim deschişi, să ne ascultăm reciproc opiniile şi să dăm un vot de încredere celor care au soluţii pentru viitor. Viitorul este este despre toţi şi pentru toţi! Aşa cum am mai spus-o, sănătatea nu are culoare politică, iar datoria mea ca medic, ca fost ministru al Sănătăţii şi actual deputat este să susţin reconstrucţia economică şi evoluţia judeţului Vaslui. Avem nevoie de continuitate, de timp şi susţinere pentru a merge mai departe pe drumul dezvoltării bazate pe reforme şi investiţii”, a completat Tătaru.

2 recommended
comments icon0 comments
0 notes
20 views
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *