Social

Consiliul Local S1 a aprobat construirea unui centru pentru copiii cu sindrom Down și autism

• Bookmarks: 5


Consiliul Local Sector 1 a aprobat în şedinţa de miercuri finanţarea construirii unui centru pentru recuperarea copiilor cu sindrom Down şi autism.

Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 1, consilierii locali au aprobat Protocolul pentru finanţarea şi realizarea în parteneriat a unor acţiuni şi lucrări de interes public între Consiliul Local al Sectorului 1 şi Parohia „Izvorul Tămăduirii” – Mavrogheni. Hotărârea prevede finanţarea din bugetul local a cheltuielilor de investiţii necesare construirii unui centru de recuperare a persoanelor cu sindrom Down şi autism în cadrul parohiei „Izvorul Tămăduirii”- Mavrogheni, complet şi echipat la nivelul celor europene. De asemenea, vor fi reconfigurate şi amenajate lumânărarul şi agheasmatarul.

Acest centru va oferi servicii psihologice, psihiatrice, terapeutice, medicale, educaţionale şi recuperatorii integrate şi aparţinătorilor copiilor cu sindrom Down şi autism.

Noua construcţie va trebui să adăpostească un centru pentru recuperarea copiilor cu sindrom Down şi autism, primul din ţară de această complexitate. Clădirea va avea un regim la înălţime de S+P+2E şi o suprafaţă de aproximativ 950 mp.

Printre beneficiile ale acestui centru se numără: crearea de condiţii prin care copiii care suferă de cele două afecţiuni să-şi îmbunătăţească abilităţile, sprijinirea familiilor în tratarea şi ameliorarea acestor boli, realizarea unui cadru medical care să permită accesul specialiştilor, părinţilor şi copiilor la cele mai recente studii şi terapii apărute în domeniu la nivel mondial.

5 recommended
comments icon0 comments
0 notes
71 views
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *