Educație

Grevă în învățământ (surse)

• Bookmarks: 23


Angajații din învățământ ar urma să recurgă la acțiuni de protest mai drastice decât neîncheierea situației școlare a elevilor pe primul semestru, precum greva generală, decizia finală a sindicaliștilor din Educație urmând să fie comunicată mâine.

Conform informațiilor obținute din teritoriu de cotidianul național “România liberă”, sindicaliștii din sistemul de învățământ preuniversitar stabiliseră inițial un plan gradul de protest, începând cu măsura de a refuza încheierea situației școlare a elevilor pe primul semestru, urmată de grevă de avertisment și, ulterior, declanșarea grevei generale.

Președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Simion Hăncescu, confirmă că, în acest moment, datele care sunt centralizate din teritoriu indică declanșarea grevei.

“Vineri vom avea toate datele centralizate. În acest moment, se pare că ne îndreptăm spre grevă. Mâine (n.r. – astăzi) vom fi din nou în stradă. Vom avea noi discuții cu guvernanții”, ne-a declarat Hăncescu.

Pentru a demara astfel de acțiuni de protest este nevoie însă de acordul majorității angajaților din sistem.

În ultimele mesaje transmise de organizațiile sindicale din teritoriu, neîncheierea situației școlare a fost însă lăsată la latitudinea fiecărui cadru didactic în parte.

Potrivit informațiilor obținute de “România liberă” de la surse sindicale din teritoriu, în urma discuțiilor cu angajații, s-a dori acum arderea etapelor, trecându-se astfel direct la greva de avertisment.

Aceasta și pentru că numeroase cadre didactice au hotărât să încheie situațiile școlare înainte de declanșarea protestelor.

Neîncheierea mediilor nu mai e de actualitate

Astăzi, sindicatele cadrelor didactice din teritoriu le vor transmite angajaților din învățământ rezultatul sondajelor prin care s-au strâns inclusiv semnături pentru declanșarea grevei generale.

Mâine, federațiile naționale sindicale din învățământ urmează să anunțe decizia majorității angajaților din sistemul de învățământ, din întreaga țară.

Președintele Federației Sindicatelor din Educație (FSE) “Spiru Haret”, Marius Nistor, a declarat, pentru “România liberă”, că măsura neîncheierii situației pe primul semestru “nu mai este de actualitate”.

“Măsura neîncheierii situației școlare nu mai este de actualitate în acest moment. Rămâne însă o variantă luată în calcul pe viitor, deoarece se încheie doar primul semestru, nu și anul școlar”, ne-a spus Marius Nistor.

Acesta spune că mâine vor fi comunicate formele de protest pe care le vor îmbrățișa angajații din învățământ.

“Vineri vom avea și vom comunica rezultatul consultării tuturor membrilor de sindicat. Un sondaj se realizează rapid, online, anonim, dar, aici, este nevoie de semnături. Mulți au confundat un sondaj online cu consultarea membrilor de sindicat. Pe mine mă interesează opinia fiecărui membru, deoarece în instanță, eventual, nu se ține cont de sondaje. Am nevoie de jumătate plus unu din totalul angajaților, înainte de a lua o măsură. Poate că eu vrea să fac ceva, dar am nevoie de sprijinul oamenilor”, ne-a mai precizat Nistor.

Guvernul a decis să reducă acordarea majorărilor salariale pentru angajații din Educație, restante de doi ani, de la 16 la 4%.

23 recommended
comments icon0 comments
0 notes
92 views
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *