Social

Prognoza meteo, 26 ianuarie. ANM anunță o ușoară încălzire a vremii

• Bookmarks: 3 • Comments: 1


Prognoza meteo, 26 ianuarie. ANM anunță temperaturi ușor mai ridicate. Azi, vom avea valori până la 6 grade Celsius.

Prognoza meteo, 26 ianuarie. După valul de frig siberian care a lovit România, iată că meteorologii vin cu vești bune. Vremea intră, începând de azi, într-un ușor proces de încălzire.

În noaptea de 25 spre 26 ianuarie, cerul va fi variabil în sudul țării și mai mult noros în rest. Temporar va ninge slab în Maramureș, Transilvania și Moldova, precum și în zonele de munte, local în Crișana, pe arii restrânse în Banat și izolat în celelalte regiuni.

Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în zona înaltă a Carpaților Meridionali și de Curbură, unde rafalele vor depăși 60…70 km/h, spulberând zăpada. Vântul va sufla trecător și la intensități mai mici, pe arii restrânse spre sfârșitul nopții, în nord-est. Temperaturile minime, se vor situa, în general, între -12 și -2 grade. Pe suprafețe foarte mici vor fi condiții de ceaţă cu depunere de chiciură.

Prognoza meteo, 26 ianuarie. Unde se încălzește vremea

Vremea se va încălzi față de zilele precedente, iar în cea mai mare parte a țării valorile termice se vor situa în jurul mediilor multianuale specifice perioadei. Cerul va fi variabil în Oltenia şi în jumătatea de vest a Munteniei, iar în celelalte regiuni înnorările vor persista. Vor fi precipitații slabe, sub formă de ninsoare în Maramureș, Transilvania și la munte, predominant ninsori în Crișana, Dobrogea și jumătatea de est a Munteniei și mixte în Banat și Moldova, favorizând izolat depuneri de polei.

Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la altitudini mari, cu precădere în Carpații Meridionali şi de Curbură, unde rafalele vor depăși 60…70 km/h viscolind ninsoarea. Vântul va sufla pe arii restrânse și la viteze mai mici în nord-estul teritoriului și în extremitatea de sud-vest și sud-est.

Temperaturile maxime vor fi de la -5…-3 grade în Maramureș și Transilvania până spre 5…6 grade în Muntenia și în Oltenia, iar cele minime se vor situa între -9 și -1 grad. Izolat se va semnala ceaţă.

Vremea la București

Și în Capitală vremea se va încălzi ușor față de zilele precedente. Temperatura maximă va fi de 3…5 grade, iar cea minimă de -6…-3 grade. Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla slab până la moderat.

Urmărește România Liberă pe Facebook și Google News

3 recommended
comments icon1 comment
1 notes
139 views
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *