Politica

România numește ambasadori noi în Ucraina și Republica Moldova

• Bookmarks: 7


România numește ambasadori noi în Ucraina și Republica Moldova, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE) de la București

România numește ambasadori noi în Ucraina și Republica Moldova, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE) de la București. Rotirea pe funcții a ambasadorilor în diferite capitale este o procedură uzuală. În acest caz însă, schimbarea ambasadorilor în Ucraina și Republica Moldova se produce în momentul crizei din Ucraina. Procedura este ca MAE să propună ambasadorii, iar președintele României să aprobe aceste numiri. Decretele președintelui Iohannis privind noii ambasadori au fost publicate la data de 4 februarie 2022.

Ambasadorul României în Republica Moldova va fi Cristian – Leon Țurcanu. El este diplomat de carieră și exercita, din anul 2016, funcția de ambasador al României în Ucraina. Anterior, în perioada septembrie 2014 – octombrie 2015, Cristian Țurcanu a ocupat funcția de prim-colaborator în cadrul Ambasadei României la Chișinău.

Daniel Ioniță, actualul ambasador în Republica Moldova, a fost numit ambasador al României în Suedia.

Ambasadori noi, dar cu o mare experiență diplomatică

În Ucraina, în locul lui Cristian Țurcanu, va fi ambasador Alexandru Victor Micula. El este, de asemenea, diplomat de carieră. Din anul 2019, Victor Micula este reprezentant cu însărcinări speciale pentru combaterea antisemitismului în cadrul MAE. Anterior, Victor Micula fusese secretar de stat pentru afaceri interinstituționale în cadrul MAE. Între anii 2007 – 2008, Victor Micula a fost secretar de stat, coordonatorul național pentru organizarea Summitului NATO de la Bucureşti.

În total, 12 diplomați sunt propuși să devină ambasadori în străinătate. Persoanele propuse de MAE și desemnate de șeful statului urmează a fi audiate în comisiile parlamentare.

„Au fost înaintate de către Ministerul Afacerilor Externe 12 propuneri de numiri – inclusiv la misiuni unde conducerea acestora era vacantă. Acest demers este unul uzual, continuând procesul firesc de înnoire a conducerii misiunilor diplomatice ale României, inițiat în anul 2020 și continuat în anul 2021, în conformitate cu practicile și prevederile instituționale, și vizează șefii de misiuni care au îndeplinit sau au depășit deja mandatul uzual de 4 ani în exercitarea funcției de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României. În conformitate cu prevederile legale, propunerile de rechemări și respectiv de numiri sunt aprobate de către Președintele României, fiind inițiate de către Ministerul Afacerilor Externe și avizate de către Prim-ministrul României”, a anunțat MAE.

Urmărește România Liberă pe Facebook și Google News!

7 recommended
comments icon0 comments
0 notes
173 views
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *