Fotbal

Directorul general al Barcelonei a demisionat. Motivele invocate de acesta

• Bookmarks: 31


Directorul general al al clubului spaniol FC Barcelona a demisionat. Presa din peninsulă vine cu speculații ce contrazic motivele invocate.

Directorul general al clubului FC Barcelona, Ferran Reverter, a demisionat „din motive personale şi familiale”, a anunţat gruparea catalană.

Reverter, numit oficial ca CEO la FC Barcelona pe 1 iulie 2021, va rămâne în funcţie până când clubul va numi un alt director executiv care să-l înlocuiască.

În doar opt luni, Reverter a fost nevoit să facă faţă unor probleme precum restructurarea datoriilor, aprobarea de către suporterii acţionari a proiectului Espai Barca şi reducerea masei salariale a lotului de jucători.

O etapă scurtă, dar intensă, pe care o descrie drept „emoţionantă”, într-un comunicat în care asigură că demisa sa se datorează unor probleme personale.

„Am depus mult efort şi dăruire în aceste luni, dar acum vreau să mă concentrez pe scopul pentru care m-am întors la Barcelona (din Germania) şi anume să dedic mai mult timp proiectelor personale şi familiale”, a subliniat el.

Cotidianul La Vanguradia scrie, însă, că Ferrar Reverter a decis să renunţe la funcţia sa din cauza discrepanţelor din acordul de sponsorizare cu Spotify.

Plecarea sa are loc cu doar câteva ore înainte de aşteptata oficializare a acestui acord, prin care cunoscuta platformă de streaming muzical devine sponsorul principal al clubului, în schimbul sumei de aproximativ 280 milioane euro, pe o perioadă de trei ani, scrie Agerpres.

FC Barcelona traversează un sezon dificil, nemaiputând spera la titlul de campioană.

Totuși fanii formației catalane au avut motiva de bucurie, weekend-ul trecut, Barcelona impunându-se cu scorul de 4 – 2 în fața rivalei Atletico de Madrid.

Citește și:

Ronaldo ar reveni în Spania, dar la Barcelona, dezamăgit de situația de la Manchester United

Citiți România Liberă și pe Google News!

31 recommended
comments icon0 comments
0 notes
137 views
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *