Economie

Pădurea Băneasa și alte păduri din apropierea unor orașe vor fi protejate și vor deveni păduri-parc

• Bookmarks: 3


În cadrul Conferinței Regională ”Pădurile Bucureștiului – Viziune și Strategie” a fost prezentată viziunea Ministerului Mediului și a partenerilor săi cu privire la extinderea pădurilor-parc în jurul Capitalei, dar și a marilor aglomerări urbane din România.

„Vreau să vă spun că, cel mai probabil, în şedinţa de Guvern de astăzi, vom intra cu primele păduri parc care vor trece din administrarea publică a statului român în administrarea publică a UAT. Şi aici vorbim de solicitări venite de peste tot, de la Suceva la Hunedoara, de la Timişoara, Pădurea Vedere, la Câmpulung, de la Bucureşti către administraţii şi evident va fi posibil peste tot. Pentru că am avut discuţii cu conducerea Romsilva să identificăm la nivel naţional toate acele judeţe unde putem să trecem suprafeţe de pădure din producţie în păduri parc, să le avem pentru recreere. Odată cu trecerea acestor păduri parc din administrarea publică a statului român în administrarea publică a UAT, adminstraţiile publice locale pot şi trebuie, pentru cetăţenii României, cu fonduri locale, guvernamentale sau mai ales fonduri europene, să amenajeze piste de biciclete, piste de alergare, să monteze bănci, coşuri pentru gunoi sau surse de iluminat”, a declarat ministrul Costel Alexe.
Alături de alte păduri din țară, și Pădurea Baneasa va deveni pădure parc: „470 de hectare din pădurea publică a statului român a trecut din pădure de producţie în pădure parc şi evident trebuie ca bucureştenii şi cei din judeţul Ilfov să se bucure de ea”, a adăugat ministrul Alexe.

La nivelul municipiului Bucureşti şi al judeţului Ilfov 788 de hectare de pădure sunt pădure parc.

„Suntem toți luptători pentru păstrarea integralității pădurii Băneasa, dar aici trebuie să menționez și personalul silvic, atât ce înseamnă Direcția Silvică, Ocolul Silvic, cât și Garda Forestieră. În toata această luptă am fost împreună și tot ce vedeți aici sunt hotărâri ale instanțelor de judecată, hotărâri care, de fapt, protejează pădurea Băneasa. Toate au fost obținute cu ajutorul personalului silvic, le mulțumesc pentru acest lucru și, dacă mai vedeți că pădurea mai este cât de cât integră să știți că li se datorează și dumnealor și muncii noastre”, a declarat în cadrul conferinței Dan Trifu, vicepreședinte al fundației Ecocivica.

Cele 9 arii naturale protejate concentrate în jurul Bucureștiului sunt: Parcul Natural Văcăreşti, lacul şi pădurea Cernica, lacul şi pădurea Snagov, Grădiştea, Căldăruşani, Dridu şi zona protejată Scroviştea.

„Sunt aici din dragoste pentru voi și sunt aici din dragoste pentru București și împrejurimile sale. Funcția principală atribuită acestor păduri este cea socială, celelalte funcții sunt subordonate acesteia. Aceste păduri sunt importante în alcătuirea unui peisaj armonios, dar și pentru recreere, sport și educație”, a precizat, la rândul său, alpinistul și activistul de mediu Alex Găvan.

La conferință au participat reprezentanți ai Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, ai Parlamentului României, ai Romsilva, ai autorităților publice locale, ai mediului academic și societății civile.

3 recommended
comments icon0 comments
0 notes
20 views
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *