Regatul Unit, Italia și Finlanda suspendă finanțarea UNRWA, ca urmare a acuzațiilor Israelului privind implicarea în atacul Hamas
Mai multe ţări îşi opresc finanţarea pentru agenţia ONU pentru refugiaţii palestinieni, după acuzaţiile Israelului privind implicarea angajaţilor într-un atac al Hamas.
Regatul Unit, Italia şi Finlanda au anunţat sâmbătă că suspendă finanţarea agenţiei ONU pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA), informează Reuters, reamintind că decizii similare au fost anunţate vineri de Statele Unite, Canada şi Australia, ca urmare a acuzaţiilor Israelului privind implicarea unor angajaţi ai organizaţiei respective în atacul Hamas din 7 octombrie anul trecut, conform agerpres.ro.
Elveţia a comunicat tot sâmbătă că nu va lua o astfel de măsură decât după ce vor fi disponibile mai multe informaţii despre rolul suspecţilor din UNRWA. Contribuţia elveţiană pentru agenţie este de circa 20 de milioane de franci, iar plata pentru anul curent nu a fost încă aprobată.
Ministrul israelian de externe Israel Katz a cerut şi altor ţări să urmeze exemplul celor şase care au sistat deja fondurile pentru UNRWA.
Hamas a dezminţit orice colaborare între militanţii săi şi personalul ONU, susţinând că acuzaţia din partea Israelului este “neîntemeiată”,
Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat de la Washington, Matthew Miller, afirmase într-un comunicat că 12 suspecţi din cadrul UNRWA ar putea avea legături cu atacul organizaţiei islamiste Hamas împotriva Israelului.
Statele Unite au fost primele care au anunţat că nu mai contribuie cu fonduri la activităţile agenţiei, care are 30.000 de angajaţi şi oferă adăpost în Fâşia Gaza pentru 1,4 milioane de palestinieni din cei circa 2,3 milioane care trăiesc în teritoriul controlat de Hamas.
UNRWA, înfiinţată în 1948 pentru ajutorarea palestinienilor refugiaţi după crearea statului Israel, joacă în prezent un rol important în asistenţa umanitară, în contextul ofensivei israeliene din Gaza.
După ce Hamas a ucis în 7 octombrie peste 1100 de oameni în Israel, forţele israeliene au declanşat bombardamente asupra Fâşiei Gaza şi o ofensivă terestră, operaţiuni în urma cărora şi-au pierdut viaţa peste 26.000 de palestinieni.
Sâmbătă, în Gaza se dădeau în continuare lupte sângeroase între israelieni şi Hamas, în special în sud- palestinienii care încercau să se refugieze înspre nordul teritoriului s-au confruntat cu vremea rea.
VIDEO. Șeful ONU, “îngrozit” de presupusele legături ale UNRWA cu Hamas
Secretarul general al Națiunilor Unite, Antonio Guterres, este “îngrozit” de acuzațiile conform cărora mai mulți angajați ai Agenției Națiunilor Unite pentru refugiații palestinieni (UNRWA) ar fi fost implicați în atacurile comise de Hamas pe 7 octombrie în Israel, potrivit purtătorului de cuvânt al ONU, Stéphane Dujarric, vineri (26 ianuarie).
Dujarric a declarat că șeful ONU i-a cerut comisarului general al UNRWA, Philippe Lazzarini, să efectueze o anchetă pentru a se asigura că orice angajat al UNRWA despre care se dovedește că a participat sau a fost complice la atacul Hamas va fi concediat imediat și va fi trimis în judecată pentru o eventuală urmărire penală.