Cum se aud bombardamentele din estul Ucrainei. Au apărut primele înregistrări | VIDEO
Au început primele bombardamente în ucraina, iar sunetul lor a fost înregistrat de localnicii din estul țării cu telefoanele mobile
Au început primele bombardamente în Ucraina! Bombardamentele din estul Ucrainei se aud până departe, iar sunetul lor sinistru a fost înregistrat de localnici cu telefoanele mobile. Video-urile în care se aud bubuiturile au împânzit rețelele sociale și sunt dovada vie a faptului că războiul e pe cale să înceapă.
Au existat mai multe scenarii în ceea ce privește războiul și invazia rusă în Ucraina. Au fost voci care au prezis un atac cu rachete asupra Kievului, iar alții au fost de părere că militarii ruși vor trece granița în țara vecină „câtă frunză, câtă iarbă”. S-a vorbit despre o invazie a regiunii Donbas, un atac susținut din Crimeea sau chiar din Belarus. Mai mult, oficialii americani au tras un semnal de alarmă și au înaintat ideea unui atac în ziua de 16 februarie. Iată, însă, că primele bombardamente în Ucraina au început cu o zi mai târziu.
În același timp, occidentalii au tot vorbit despre faptul că rușii ar încerca să inventeze un pretext care să fie declanșatorul conflictului. Se pare că nu au fost prea departe de adevăr. Joi, 17 februarie, zona de est a țării a devenit teatru de război. Încă de la primele ore ale dimineții, au început să curgă informații despre primele bombardamente în Ucraina.
Ce s-a întâmplat, de fapt? Separatiștii proruși din Luhansk au acuzat forțele Kievului că au deschis focul pe teritoriul lor de patru ori în ultimele 24 de ore. Ucraina nu recunoaște și spune că, dimpotrivă, atacul a venit din partea separatiștilor care ar fi bombardat inclusiv o grădiniță.
Nimeni nu recunoaște nimic. Nimeni nu recunoaște că ar fi tras el primul. Cu toții se apară. Deocamdată, nu se cunosc foarte multe informații. Cert e un singur lucru: în estul ucraine a început conflictul iar riscul izbucnirii unui război – în adevăratul sens al cuvântului – este iminent.
Video from Kindrashivka, shells can clearly be heard flying overhead. pic.twitter.com/FoOgidSGyB
— Doge (@IntelDoge) February 17, 2022
Urmărește România Liberă pe Facebook și Google News!