Social

Primarul Fritz de la Timișoara recunoaște: are probleme cu refugiații și migranții

• Bookmarks: 1


Primarul orașului Timișoara, Dominic Fritz, a organizat o întâlnire referitoare la situația refugiaților și a migranților.

La discuții au participat specialiști în domeniu, iar primarul Fritz a solicitat ajutorul autorităților naționale pentru a gestiona problema străinilor care ajung în oraș.

Primarul Dominic Fritz a spus că Timișoara se confruntă cu un număr foarte mare de migranți cărora trebuie să le asigure servicii de asistență.

Fritz a susținut că orașul nu are resursele necesare și le-a cerut autorităților naționale să se implice.

„Avem la Timișoara o situație singulară în România, pentru că cei mai mulți dintre migranți ajung la Timișoara. Suntem singura autoritate din județ care asigură carantinarea migranților și este o situație care trebuie să se schimbe. Sunt persoane fără adăpost, probleme sociale și de sănătate care trebuie gestionate și simțim că noi, ca oraș, nu avem resursele necesare. Este o problemă națională și nu trebuie lăsată Timișoara să se descurce singură”, a explicat Dominic Fritz.

Județul Timiș și orașul Timișoara sunt tranzitate de numeroase persoane fără documente care, prin Serbia, vin din Asia și Africa și încearcă să ajungă în vestul Europei.

comments icon0 comments
0 notes
7 views
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *