Social

Calendarul noului an școlar

• Bookmarks: 6


Ordinul Ministrului Educației Nr. 3243/2021 din 5 februarie 2021 privind structura anului şcolar 2021 –2022 a fost publicat în Monitorul Oficial.

Potrivit Articolului 1, punctul 1 al Ordinului ministrului Educației, anul şcolar 2021-2022 începe la data de 1 septembrie 2021, se încheie la data de 31 august 2022 şi are 34 de săptămâni de cursuri.

Cursurile anului şcolar 2021 -2022 încep la data de 13 septembrie 2021.

“Prin excepţie de la prevederile alin. (1) se stabilesc următoarele:

a) pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are 32 de săptămâni de cursuri, care se încheie la data de 27 mai 2022-

b) pentru clasa a VIII-a, anul şcolar are 33 de săptămâni de cursuri, care se încheie la data de 3 iunie 2022-

c) pentru clasele din învăţământul liceal -filiera tehnologică, cu excepţia claselor prevăzute la lit. a) şi pentru clasele din învăţământul profesional, anul şcolar are 37 de săptămâni de cursuri, care se încheie la data de 1 iulie 2022”, se arată la punctul 2 al aceluiași articol.

Vacanțele elevilor

Conform Articolului 2 al Ordinului ministrului Educației, “anul şcolar 2021 -2022 se structurează pe două semestre, după cum urmează:

-Semestrul I are 14 săptămâni de cursuri dispuse în perioada 13 septembrie 2021 -22 decembrie 2021.

Cursuri -luni, 13 septembrie 2021 -miercuri, 22 decembrie 2021.

În perioada 25 -31 octombrie 2021, elevii claselor din învăţământul primar şi copiii din grupele din învăţământul preşcolar sunt în vacanţă.

Vacanţa de iarnă – joi, 23 decembrie 2021 -duminică, 9 ianuarie 2022.

-Semestrul al II-lea are 20 de săptămâni de cursuri dispuse în perioada 10 ianuarie 2022 -10 iunie 2022.

Cursuri -luni, 10 ianuarie 2022 -joi, 14 aprilie 2022.

Vacanţă de primăvară -vineri, 15 aprilie 2022 -duminică, 1 mai 2022.

Cursuri -luni, 2 mai 2022 -vineri, 10 iunie 2022.

Vacanţa de vară – sâmbătă, 11 iunie 2022 -data din septembrie 2022 la care încep cursurile anului şcolar 2022 -2023”.

Programul naţional „Şcoala altfel” se va desfăşura în perioada 8 -14 aprilie 2022.

Intervalul aferent programului „Şcoala altfel” nu va coincide cu perioada în care se susţin lucrările scrise semestriale (tezele).

Lucrările scrise semestriale (tezele) se susţin, după ce se parcurge programa şcolară, cu cel puţin 3 săptămâni înainte de finalizarea semestrului.

Etapele naţionale ale olimpiadelor şcolare se vor organiza, de regulă, în perioada dedicată programului „Şcoala altfel”, conform calendarului olimpiadelor naţionale şcolare.

6 recommended
comments icon0 comments
0 notes
66 views
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *