International

Putin, înscăunat perpetuu de Parlamentul rus

• Bookmarks: 1


Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a primit oficial de la Parlamentul țării dreptul de a interveni pe Constituție pentru a putea candida din nou la alegerile pentru șefia statului.

Camera inferioară a Parlamentului din Rusia a aprobat miercuri în a treia şi ultima lectură o serie de amendamente la Constituţie, inclusiv o prevedere care îi permite lui Putin să poată obţine un nou mandat în fruntea Kremlinului, a scris presa străină.

În forma sa actuală, Constituţia îi permite preşedintelui să aibă două mandate consecutive, ceea ce înseamnă că Putin ar trebui să părăsească preşedinţia peste patru ani, a informat Agerpres. În vârstă de 67 de ani, Putin se află la conducerea Rusiei ca preşedinte sau prim-ministru de două decenii.

Din 2000 şi până în 2008, Putin a fost preşedinte timp de două mandate de patru ani. Apoi, Constituţia a fost modificată pentru ca mandatul să fie extins la şase ani, iar Putin s-a întors la preşedinţie în 2012, după un mandat de premier, şi a fost reales în 2018.

Dincolo de cele precizate, prin reforma constituţională, Parlamentul urmează să aleagă premierul, însă preşedintele va putea să-l destituie, în continuare, pe şeful Guvernului şi pe orice membru al Cabinetului.

O ”putere prezidenţială puternică este absolut necesară Rusiei”, a declarat marţi Putin, în vârstă de 67 de ani, apreciind că ”stabilitatea (…) ar trebui să fie prioritară”.

Există și ruși care nu-l mai vor pe „Țarul” Putin

Aproape 100 de persoane s-au adunat marţi seara, după vot, la Moscova, în semn de protest faţă de reformă, iar opozanţi au îndemnat la acţiuni de protest vineri.

Opoziţia şi mai ales principalul ei reprezentat Aleksei Navalnîi au denunţat viguros această reformă, afirmând că preşdintele vrea să rămână la putere pe termen nedeterminat.

”Persoana care a adus Rusia în haos şi în catastrofă va rămâne la putere până la sfârşitul vieţii sale. Asta poate însemna foarte mult timp”, a declarat pentru AFP unul dintre manifestanţi, Aleksei Miniaïlo. ”Putin intenţionează să ne guverneze încă cel puţin două mandate (…). Putin până în 2036 este de negândit”, a subliniat jurnalistul de opoziţie Ilia Azar.

Vladimir Putin a luat toată lumea prin surprindere în ianuarie, când a anunţat că vrea să lanseze o revizuire constituţională, prima de la adoptarea Constituţiei ruse în 1993.

Niciun vot împotrivă

Preşedintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, a declarat presei că 383 de deputaţi au fost votat pentru, 43 s-au abţinut şi nici un vot nu a fost împotrivă, a relatat agenţia de presă rusă Interfax. Proiectul de lege include circa 390 de schimbări la Constituţie, a precizat el.

Camera inferioară a Legislativului este dominată de partidul politic cel mai puternic asociat cu Putin, Rusia Unită. Proiectul de lege va ajunge acum în camera superioară a Parlamentului, Consiliului Federaţiei, unde este aproape sigur că va fi aprobat, printr-un vot care va avea loc sâmbătă, iar apoi va merge la Curtea Constituţională.

Promulgare cu mesaj

Potrivit Interfax, Putin va promulga legea cel mai probabil la 18 martie, data în care Rusia marchează anexarea regiunii ucrainene Crimeea. Președintele a insistat că amendamentele ar trebui aprobate printr-un referendum la 22 aprilie pentru a intra în vigoare.

Printre amendamente se numără şi introducerea unui salariu şi a unor alocaţii de pensie minime pe baza costului vieţii, aspecte care ar putea convinge populaţia să voteze în favoarea schimbărilor. Analiştii consideră, potrivit News.ro, că aceste decizii sunt menite mai ales să-i convingă pe ruşi să ia parte la ”votul popular”, în contextul în care, potrivit unui sondaj recent al institutului independent Levada, 64% dintre ei nu au o idee clară cu privire la ce propun amendamentele constituţionale.

Alte amendamente ar întări autoritatea puterii legislative, controlată în prezent de Rusia Unită, partidul sprijinit de Putin. Noile schimbări ar prevedea şi introducerea în Constituţie a interdicţiei căsătoriilor între persoane de acelaşi sex şi menţionarea credinţei în Dumnezeu, o îndepărtare semnificativă de doctrina ateistă din timpul Uniunii Sovietice.

comments icon0 comments
0 notes
21 views
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *