International

Se ”pregătește un atac” contra SUA

• Bookmarks: 2


Administrația americană anunță că din umbră se organizează un atac împotriva militarilor săi, la nici două zile după anunțul că SUA își desfășoară rachete Patriot în Irak și că e gata să livreze și rezerve de rachete pe teritoriile mesopotamiene.

”Potrivit informaţiilor noastre (…), Iranul şi protejaţii săi pregătesc un atac viclean împotriva trupelor americane şi /sau a bazelor din Irak. Dacă se întâmplă asta, Iranul va plăti un preţ foarte, foarte mare”, a fost amenințat președintele Donald Trump într-un mesaj pe care l-a postat pe Twitter.

Președintele american nu a făcut referire concret la sursa informațiilor, însă magnatul și-a publicat amenințarea în urma unei reuniuni cu reprezentanţi ai serviciilor secrete ale Statelor Unite.

Mai concret…

Informaţii clasificate sugerează că un posibil atac susţinut de Iran în Irak ar putea avea loc astfel încât Teheranul să poată nega orice implicare – spre deosebire de atacul cu rachete balistice de la 8 ianuarie, a declarat un membru al Camerei Reprezentanţilor sub protecţia anonimatului pentru Reuters.

Potrivit acestui reprezentant, informaţii cu privire la un posibil atac al Iranului sau al unor miliţii aliate Teheranului au fost deja culese de o anumită perioadă.

Atac iranian sau diversiune americană

Acum ni se înfățișează mai clar de ce americanii, așa cum am arătat într-un articol anterior, au început desfășurarea de rachete Patriot în Irak, riscând să adâncească conflictul existent între Washington și Bagdad. Însă, la fel de bine putem lua în calcul ca ”atacul” iranian să nu fie decât o născocire pentru ca americanii să-și poată justifica întărirea forțelor din Irak, și chiar rămânerea militarilor lor în zonă.

Tot miercuri, după anunțul cu desfășurarea armamentului greu american în Irak, dar înainte de dezvăluirea făcută de Trump, generalul Yahya Rahim Safavi, consilier militar de rang înalt al Liderului Suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a avertizat Washingtonul împotriva oricărei ”acţiuni provocatoare” în Irak, potrivit agenţiilor iraniene de presă. ”Îi atenționăm pe politicienii și militarii Statelor Unite să își asume responsabilitatea pentru consecințele acțiunilor lor provocative (din Irak)”, a afirmat Safavi, citat de agenția semi-oficială iraniană Tasnim, potrivit Reuters. ”Orice acțiune americană va înregistra un eșec strategic și mai mare în dosarul președintelui actual”. Este, de asemenea, posibil ca tocmai replicile lui Rahim Safavi să-l fi provocat pe Trump să vină la rândul său cu o amenințare.

SUA acuză Brigăzile Hezbollah – o miliţie libiană susţinută de Iran – de faptul că au comis luna trecută un atac asupra unei baze militare irakiene în care au fost uciţi doi membri ai armatei americane. Forţele americane au efectuat ulterior atacuri aeriene ca represalii.

Sancțiunile americane, o altă direcție a îndoielilor

Secretarul de Stat Mike Pompeo a sugerat marţi că Statele Unite ar putea lua în calcul o relaxare a sancţiunilor impuse Iranului, fără să prezinte însă măsuri concrete în acest sens. Preşedintele iranian Hassan Rohani a reclamat miercuri faptul că Statele Unite au ratat o ocazie istorică de a ridica – în contextul tragic al pandemiei de COVID-19, care face din Iran una dintre cele mai afectate țări la capitolul persoane ucise de virus – sancţiunile impuse ţării sale, care îngreunează situația societății iraniene.

2 recommended
comments icon0 comments
0 notes
22 views
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *