Președintele american și-a manifestat pe rețelele de socializare bucuria față de revenirea lui Kim Jong-un, după aproape trei săptămâni de absență din viața publică.
Donald Trump a apreciat, într-o postare pe Twitter, evenimentul care pune capăt speculațiilor legate de decesul dictatorului nord coreean sau de înrrăutățirea iremediabilă a stării sale de sănătate.
”Eu, unul, sunt bucuros să văd că s-a întors şi că este bine”, a scris Trump, distribuind imagini de la evenimentul public la care şi-a făcut apariţia liderul de la Phenian.
Liderul nord-coreean Kim Jong Un şi-a reluat programul public, conform agenţiei oficiale de presă de la Phenian, care relatează că acesta a participat la inaugurarea unei fabrici de îngrăşăminte chimice, la nord de capitală, în condiţiile în care nu a mai fost văzut din 11 aprilie, conform Reuters.
KCNA a transmis că Kim Jong Un a tăiat panglica inaugurală în cadrul unei ceremonii care a avut loc vineri şi că toţi cei prezenţi la eveniment ”au izbucnit în urale furtunoase” pentru liderul suprem.
Liderul nord-coreean şi-a exprimat satisfacţia în legătură cu linia de producţie a fabricii de îngrăşăminte, afirmând că aceasta are o contribuţie semnificativă la progresul industriei chimice a ţării şi la producerea de alimente, conform KCNA, citată de Reuters.
Kim Jong Un a fost însoţit de mai mulţi oficial de rang înalt, inclusiv de sora sa mai mică Kim Yo Jong.
Preşedintele SUA Donald Trump a declarat după anunţul agenţiei de presă nord-coreene, că va avea ceva de spus despre liderul de la Phenian la momentul potrivit, precizează Reuters.
Au existat speculaţii cu privire la starea de sănătate a lui Kim Jong Un după ce a lipsit de la ceremoniile organizate în 15 aprilie pentru celebrarea bunicului său Kim Il Sung, o sărbătoare foarte importantă în Coreea de Nord, când de obicei liderul de la Phenian vizitează mausoleul în care acesta se află.