International

Casa Albă, sub ofensiva coronavirusului!

• Bookmarks: 4


11 agenți ai Serviciului Secret au fost testați pozitiv cu coronavirus, conform unor documente ale Departamentului Securității Interne (DHS) care atestă, de asemenea, că 23 de angajați și-au revenit deja din boală, iar alte 60 de persoane se află în autoizolare.

Raportul vine după ce s-a confirmat faptul că asistentul personal al Ivankăi Trump și secretarul de presă al vicepreședintelui Mike Pence, Katie Miller, au contactat virusul SARS-COV-2.

Deși președintele american Donald Trump a declarat în repetate rânduri că nu privește cu îngrijorare posibilitatea de a se infecta cu coronavirus, extinderea focarelor în zona efectivelor de personal ale administrației l-au determinat pe liderul Statelor Unite să treacă, de la testarea săptămânală anti-SARS-COV-2, la o bază zilnică de analize, pe fondul îngrijorării că se răspândește în prezent la Casa Albă.

Agenția de Securitate Internă (Department of Homeland Security) nu a precizat dacă cei 11 agenți Secret Service testați pozitiv cu coronavirus sau vreunul dintre cei 60 de membri ai personalului care s-a autoizolat au avut un contact apropiat recent cu președintele Donald Trump sau vicepreședintele Mike Pence. Justin Whelan, purtător de cuvânt al Serviciului Secret a declarat că agenția respectă îndrumările de la Centrele pentru Controlul Bolilor (CDC): „Pentru a proteja confidențialitatea informațiilor de sănătate ale angajaților noștri și pentru securitatea operațională, Serviciul Secret nu face publice informații referitoare la câți dintre angajații săi au fost pozitivi pentru COVID-19 și nu poate spune nici câți dintre angajații săi au fost sau sunt în prezent carantinați”.

Vestea infectării agenților Secret Service vine în condițiile în care președintele Donald Trump a dezvăluit vineri că secretarul de presă al lui Mike Pence, Katie Miller, a fost confirmată cu coronavirus. Miller, care este soția lui Stephen Miller – consilier principal al lui Trump și comunicator principal – și-a confirmat diagnosticul la NBC News, adăugând că era asimptomatică.

Asistentul personal al lui Ivanka Trump a fost, de asemenea, testat pozitiv pentru coronavirus, la doar o zi după ce un membru al Marinei SUA, care a îndeplinit funcția de valet al președintelui Trump, a fost confirmat ca fiind infectat cu coronavirusul joi, potrivit CNN.

Șirul de diagnostice recent confirmate la Casa Albă a creat o stare de îngrijorare cu privire la posibila expunere a președintelui la virus. Deși pandemia a afectat până în prezent peste 1,3 milioane de oameni în SUA, potrivit Worldometer, Trump continuă să afirme că nu este îngrijorat în ceea ce privește infectarea sa și poate fi văzut participând în mod constant fără mască la diversele întâlniri și apariții publice, în ciuda sfaturilor privind măsurile de protecție oferite ale CDC.

Fauci, epidemiologul șef al Statelor Unite, intră preventiv în carantină

Anthony Fauci, epidemiologul șef al Statelor Unite și membru al grupului de lucru pe probleme de coronavirus al Casei Albe, a declarat sîmbătă că va începe o „carantină modificată” după ce a intrat în contact cu cineva care a fost testat pozitiv pentru COVID-19. Fauci a spus că va apela la această măsură deși contactul cu pacientul infectat cu coronavirus, care face parte din personalul Casei Albe, a fost de „risc scăzut”.

Fauci a declarat pentru CNN că în perioada de „carantină modificată” va lucra de acasă și va purta mască timp de 14 zile, deși nu exclude să își continue activitatea și la biroul său la Institutul Naționale de Sănătate, întrucât și acolo ar urmă să fie singur.

Epidemiologul șef al Statelor Unite a obținut rezultat negativ vineri, la primul test COVID-19 vineri, urmând ca în perioada următoare, la fel ca președintele Donald Trump, să fie testat în fiecare zi. O măsură similară urmează să fie adoptată de către directorul Centrelor pentru Controlul Bolilor, Robert Redfield, cel care a invocat tot o expunere cu „risc scăzut”.

Guvernul american începe distribuția medicamentului anti-Covid, Remdesivir

Sâmbătă, guvernul federal al Statelor Unite a anunțat că va începe distribuirea în țară a mult așteptatului medicament anti-coronavirus, Remdesivir. Medicamentul, donat de producătorul Gilead Sciences, va fi folosit pentru a trata pacienții cu COVID-19 spitalizați în zonele din țară cele mai afectate de pandemie. Din 7 mai, Remdesivir a fost trimis deja către unitățile spitalicelti din Connecticut, Illinois, Iowa, Maryland, Michigan, New Jersey, Indiana, Massachusetts, New York, Rhode Island, Tennessee și Virginia.

Deși comunicatul de presă al guvernului conține o listă completă a cantității de medicamente ce va fi distribuită în de fiecare stat, în funcție de numărul cazurilor înregistrate, repartizarea finală către spitale a dozelor de medicament alocate va cădea în sarcina Departamentelor de Sănătate ale fiecărei unități administrative centrale, considerându-se că, în privința manifestării pandemiei, acestea au tabloul cel mai fidel al urgențelor medicale în plan local.

4 recommended
comments icon0 comments
0 notes
126 views
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *