International

Israel ridică interdicția carantinei pentru 20 țări. Vezi dacă pe listă este și România!

• Bookmarks: 3


Israel a anunțat că nu mai obligă cetățenii veniți din 20 de țări să intre obligatoriu în carantină pentru 14 zile.

Israel a întocmit o listă cu state considerate „verzi” pentru care intrarea în țară nu mai presupune obligativitatea intrării în carantină pentru două săptămâni. Lista publicată de Times of Israel cuprinde următoarele țări europene: Austria, Estonia, Bulgaria, Italia, Georgia, Danemarca, Germania, Grecia, Ungaria, Marea Britanie, Letonia, Lituania, Slovenia, Cipru, Croația și Finlanda. Alături de ele intră și Canada, Hong Kong, Iordania și Noua Zeelandă.

Potrivit unui ordin emis de Ministerul Sănătății din Israel, persoanele aflate în carantină revenite din aceste țări anterior relaxării condițiilor de intrare în țară nu mai sunt obligate să aștepte trecerea celor 14 zile.

Pentru românii care doresc să ajungă în Israel, Ministerul Afacerilor Externe a actualizat la sfârșitul săptămânii trecute o alertă de călătorie. „Este interzis, temporar, accesul cetățenilor străini pe teritoriul Statului Israel (cu excepția cetățenilor cu drept de ședere) și se instituie aplicarea măsurii de carantină obligatorie la domiciliu pe durata a 14 zile pentru toți cetățenii care intră în țară.”, transmite MAE.

Israel număra la ultima raportare oficială un număr de 92.680 cetățeni infectați cu noul coronavirus, dintre care 685 bolnavi și-au pierdut viața, un procent de doar 0,7%, mult sub media mondială de 3,5% decese înregistrate în rândul bolnavilor cu Covid-19.

3 recommended
comments icon0 comments
0 notes
18 views
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *