International

Pastor ucis în urma unui atac într-o biserică din Texas, SUA

• Bookmarks: 9


O persoană a murit şi încă una a fost rănită, duminică, în urma unui atac care a avut loc la o biserică metodistă din Texas, informează AP, citând un reprezentant al biroului şerifului din Smith County.

Cel care a murit era chiar pastorul bisericii, potrivit presei americane, citată de news.ro.

Sergentul Larry Christian a menţionat că atacul a avut loc la biserica metodistă Starville, din Winona, şi că un suspect a fost arestat. Poliţiştii au fost chemaţi să intervină la biserică după ce s-au raportat focuri de armă la ora locală 09.20. La faţa locului au fost găsite două persoane împuşcate, a precizat Christian. În momentul atacului, nu se ţinea o slujbă.

Guvernatorul Greg Abbott a precizat că se roagă pentru victime şi le este recunoscător forţelor de ordine. „Inimile noastre sunt alături de victime şi de familiile celor care au murit sau au fost răniţi în această teribilă tragedie. Le sunt recunoscător forţelor de ordine care l-au prins pe suspect şi le cer texanilor să ni se alăture mie şi Ceciliei în rugăciunile pentru cei afectaţi de acest atac oribil”, a precizat Abbott, într-un comunicat.

9 recommended
comments icon0 comments
0 notes
101 views
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *