International

Statele Unite și UE acuză Rusia pentru arestarea lui Alexei Navalnîi

• Bookmarks: 3


Secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, critică gestul Kremlinului de a-l aresta pe opozantul Alexei Navalnîi chiar în momentul în care acesta a revenit, din Germania, la Moscova.

Secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, critică gestul Kremlinului de a-l aresta pe opozantul Alexei Navalnîi chiar în momentul în care acesta a revenit, din Germania, la Moscova.

„Statele Unite condamnă ferm decizia Rusiei de a-l aresta pe Alexei Navalnîi. Remarcăm cu îngrijorare serioasă că reținerea acestuia este cea mai recentă dintr-o serie de încercări de a-i reduce la tăcere pe Navalnîi şi pe alți lideri din Opoziţie, precum şi vocile independente critice la adresa autorităţilor ruse”, a anunțat secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo.

Oficiali din Uniunea Europeană au cerut Rusiei, la rândul lor, punerea în libertate a lui Alexei Navalnîi, acesta fiind cel mai cunoscut opozant al președintelui Vladimir Putin.

Alexei Navalnîi a fost reținut, în seara zilei de duminică, 17 ianuarie, chiar pe aeroportul din Moscova, în momentul în care i s-a controlat pașaportul.

3 recommended
comments icon0 comments
0 notes
11 views
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *