International

Merkel vrea mai multe restricții. Protestatarii se ciocnesc cu poliția la Berlin

• Bookmarks: 2


Confruntări între forţele de ordine şi demonstranţi au avut loc, miercuri, în centrul oraşului Berlin, în cursul unui protest faţă de restricţiile antiepidemice organizat în timp ce Parlamentul german dezbate un proiect de lege controversat propus de Guvernul Angela Merkel.

Aproximativ 8.000 de persoane s-au adunat în centrul Berlinului, în apropierea sediului Parlamentului, pentru a protesta faţă de restricţiile antiepidemice.

Manifestanţii scandează „Pace, libertate, fără dictatură!” şi contestă restricţiile antiepidemice impuse de Guvernul Angela Merkel, informează publicaţia Bild.

Poliţia din Berlin a anunţat că „protestul este ilegal”. Forţele de ordine au utilizat gaze lacrimogene şi au intervenit pentru dispersarea manifestanţilor. Au avut loc confruntări între protestatari şi forţele de ordine.

40 de manifestanţi au fost reţinuţi

Guvernul Germaniei a aprobat, săptămâna trecută, un proiect care prevede intensificarea şi uniformizarea restricţiilor antiepidemice, cancelarul Angela Merkel argumentând că „situaţia este gravă” şi trebuie evitată ocuparea locurilor în secţiile de terapie intensivă. Proiectul are nevoie de aprobarea Bundestagului, Camera inferioară a Parlamentului german, iar dezbaterile au loc miercuri.

Guverul de la Berlin a dispus modificarea Legii privind protecţia faţă de infecţii. Noile reglementări vor permite aplicarea în mod uniform a restricţiilor în zonele cu o rată de contagiere ridicată.

Noile norme prevăd interdicţii de circulaţie între orele 21.00 şi 5.00 în zonele în care rata de infectare este ridicată, reducerea numărului de persoane care se pot întâlni în privat şi închiderea restaurantelor. De asemenea, sunt prevăzute norme privind accesul în magazine, în anumite situaţii fiind necesar rezultat negativ la teste anticoronavirus.

2 recommended
comments icon0 comments
0 notes
9 views
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *